Festivalul de artă vizuală în aer liber ‘Spotlight’ revine, între 14 şi 16 octombrie, cu o ediţie dedicată în întregime artiştilor din România, potrivit unui comunicat al ARCUB.
Unul dintre cele mai așteptate festivaluri de artă vizuală în aer liber din București, Spotlight revine între 14 şi 16 octombrie cu o ediţie dedicată în întregime artiştilor din România. Organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Spotlight 2022 marchează închiderea proiectului „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”, care a oferit bucureştenilor o serie de weekenduri pietonale în mai multe zone din oraş, pe o perioadă de şase luni.
Astfel, timp de trei zile, începând cu ora 19.00, Spotlight animă Calea Victoriei, între Ateneul Român şi Cercul Militar Naţional, cu instalaţii artistice spectaculoase, proiecţii de video mapping, holograme, expoziţii şi instalaţii interactive.
- Arcul de Triumf se alătură programului Spotlight 2022 cu un eveniment aniversar ce marchează împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea monumentului printr-un spectacol de video-mapping.
Tema Spotlight 202 – Made in RO
Tema ediţiei Spotlight din acest an este intitulată Made in RO şi invită artiştii români să reimagineze oraşul prin intermediul new media.
Spotlight transformă astfel un domeniu de nişă al artelor vizuale, arta multimedia, într-un instrument de conectare a locuitorilor la oraşul în care trăiesc. După cinci ediţii care au prezentat un mix de creaţii internaţionale şi creaţii ale artiştilor locali, Spotlight prezintă în 2022 cele mai recente proiecte de new media din România, proiecte cu participări la festivalurile internaţionale de profil.
„După o pauză impusă de pandemie, tradiţia Spotlight continuă în acest an, dar cu un program adaptat contextului actual. Urmărind trendul festivalurilor europene şi inspiraţi de exemplul Festivalului Luminii de la Berlin – care se desfășoară în aceeași perioadă şi care a fost partenerul nostru pentru ediţia din 2018, Spotlight revine în 2022 într-o formulă restrânsă, cu un număr mai mic de instalații pentru a avea un consum energetic redus. Ne concentrăm pe artiştii locali şi creaţiile lor mai mult decât oricând. Va fi aceeaşi bucurie de a fi împreună, aceeasi senzaţie de sărbătoare a oraşului, dar într-o ediţie 100% românească. Ne pregătim deja pentru ediția Spotlight de anul viitor, care va fi cu şi despre energia regenerabilă.” a declarat Mihaela Păun, director ARCUB
Spotlight 2022 pe Calea Victoriei
Pe Calea Victoriei, programul Spotlight începe la ora 19.00 şi invită bucureştenii să descopere locuri emblematice din Bucureşti transformate de proiecţii video-mapping, precum Cercul Militar Naţional și Teatrul Odeon.
Statuia lui Mihai Eminescu din parcul Ateneului Român şi statuia ecvestră a lui Carol I din Piaţa Revoluţiei prind viaţă printr-un spectacol de lumini şi sunet în ambele seri de festival. Spectacolele sunt create de MONUMENT for în cadrul programului Statui Vii ce îşi propune să valorizeze monumente emblematice ale oraşului printr-o serie de reactivări artistice.
Traseul festivalului de pe Calea Victoriei, de la Ateneul Român până la Cercul Militar Naţional, este activat de holograme, instalaţii şi expoziţii interactive. Un eveniment nelipsit de la ediţiile anterioare Spotlight, instalaţia Discoballs revine şi în acest an în faţa magazinului Muzica unde Radio Europa FM, partenerul media al Spotlight 2022, va mixa muzică în toate cele trei zile de festival.
Spotlight 2022 LA ARCUL DE TRIUMF
În ultima seară a festivalului, Arcul de Triumf se alătură ediției Spotlight din acest an și marchează împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea monumentului cu un moment special creat de MONUMENT for, în calitate de partener instituțional. Evenimentul dedicat Centenarului Arcului de Triumf va transforma exteriorul monumentului într-un spectacol de video-mapping completat, la interior, de o expoziție tematică legată de istoria vremii și un performance menit să creeze un itinerar istoric emoționant.
Program Spotlight 2022
Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 19.00 și se încheie la ora 23.00. Detalii despre program și instalațiile participante la Spotlight 2022 vor fi disponibile curând pe arcub.ro și spotlightfestival.ro.