NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Festivalul Toamnei, la o școală din Pantelimon. Banii strânși de elevi vor ajunge la Centrul Educațional „Căsuța Speranței”

Școala Gimnazială nr. 1 Pantelimon a organizat săptămâna trecută Festivalul Toamnei, un eveniment la care au participat elevi, cadre didactice și părinți. Copiii au pregătit standuri cu preparate tradiționale de sezon, iar banii obținuți din vânzarea acestora vor fi donați Centrului Educațional „Căsuța Speranței”.

Potrivit Primăriei orașului Pantelimon, festivalul a fost o ocazie pentru elevi să își pună în valoare creativitatea și să se implice într-o acțiune cu scop caritabil.

Toate preparatele pregătite pentru standuri au fost vândute, iar fondurile strânse vor fi folosite pentru sprijinirea copiilor de la Centrul Educațional „Căsuța Speranței”.

854346617 1697836829049940 4459959005883565082 n
Foto: Primaria Orasului Pantelimon

Parteneriat cu Centrul European de Examinare Cambridge

Tot în cadrul evenimentului a fost deschis oficial parteneriatul dintre Școala Gimnazială nr. 1 Pantelimon și Centrul European de Examinare Cambridge. Colaborarea urmărește să ofere elevilor noi oportunități în parcursul educațional.

Reprezentanții administrației locale au transmis că vor continua să susțină proiectele și inițiativele care contribuie la educația și dezvoltarea copiilor din Pantelimon.

”Astfel de activități îi ajută pe copii să capete încredere, să învețe să lucreze împreună și să descopere că munca lor poate avea un rezultat concret. Vom continua să susținem proiectele și inițiativele care contribuie la educația, dezvoltarea și viitorul copiilor din Pantelimon.”, a transmis sursa citată.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati