Festivalului KINOdiseea se întoarce în Capitală între 11 – 15 octombrie

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional de film KINOdiseea va avea loc între 11 – 15 octombrie, la Cinema Gloria şi Cinema Luceafărul din Capitală, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Festivalul va mai include diverse ateliere, spectacole şi proiecţii de scurtmetraje în locaţii precum Prăjitoria Buimac şi Liceul Internaţional Bucureşti, cât şi în Şcoala 149 şi Grădiniţa 160 din Sectorul 3.

Ediţia aniversară a festivalului va fi împărţită în trei secţiuni ce vor aduce pe marile ecrane atât filme premiate la festivaluri importante de film pentru publicul tânăr (Annecy International Animated Film Festival, Canada China International Film Festival, Montreal International Children’s Film Festival, International Film Music Critics Award) în competiţiile de scurtmetraj şi de lungmetraj, cât şi secţiuni speciale, dar şi selecţia Youth, dedicată adolescenţilor, şi Panorama.

În Competiţia Junior a festivalului vor fi prezentate filmele „Zâna florilor şi trolul de piatră” regia Karla Nor Holmback; „Katak – Beluga curajoasă” regia Christine Dallaire-Dupont şi Nicola Lemay; „Aventurile lui Jules în lumea lui Asha” regia Sophie Farkas Bolla; „Abbababb: 12 ore până la distrugere” regia Nanna Kristín Magnúsdóttir, „Vremea secretelor” regia Christophe Barratier.

În secţia Panorama vor putea fi vizionate „Mavka. Zâna Pădurii” – regia Oleh Malamuzh şi Oleksandra Ruban; „Fantoma din Canterville” – regia Robert Chandler şi Kim Burdon.

Detalii despre program vor fi disponibile în curând pe www.kinodiseea.ro. Rezervările pentru grupuri organizate se pot face la adresa rezervari@kinodiseea.ro.

KINOdiseea este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, proiect finanţat de Primăria Sectorului 3, prin fonduri nerambursabile de la bugetul local, cofinanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei şi membru în reţeaua Europa Cinemas.

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală şi Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA – European Children’s Film Association.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati