Pentru al șaselea an la rând, Finlanda este cea mai fericită țară din lume, potrivit clasamentului World Happiness Report. De asemenea, Danemarca, Suedia, Norvegia și Islanda sunt în top 10. România este pe locul 24 din 137. Polonia e pe locul 39, Ungaria pe 51 și Bulgaria – pe 77.
Pe ultimul loc al clasamentului se află Afganistan.
Fericirea și bunăstarea au fost măsurate prin sondaje privind satisfacția oamenilor în legătură cu viața lor. Criteriile de clasificare au fost sprijinul social, veniturile, sănătatea, libertatea, generozitatea și nivelul corupției, scrie Digi24.
Rezultatele au fost publicate astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Fericirii, înființată acum 10 ani pentru a aminti că scopul final al politicilor publice ar trebui să fie bunăstarea oamenilor.
Un alt studiu, realizat de aceeași organizație, a ajuns la concluzia că restricțiile din pandemia de COVID nu au influențat nivelul de fericire al oamenilor.
Anual, la data de 20 martie este celebrată Ziua internaţională a fericirii („International Day of Happiness”). A fost proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 66/281 din 12 iulie 2012, potrivit www.un.org.