Călătorii străini nevaccinați împotriva COVID-19, chiar și cu un test negativ, nu mai pot intra în Finlanda. Este una dintre măsurile prin care guvernul încearcă să contracareze un val de infectări provocate de noua tulpină Omicron, scrie digi24.ro.
Doar călătorii străini cu un test COVID-19 negativ care pot dovedi o vaccinare completă sau o infecţie anterioară au voie să intre, a anunţat Ministerul de Interne după o şedinţă de guvern.
Un purtător de cuvânt al poliţiei de frontieră a confirmat că străinii nevaccinati vor fi respinşi, cu excepţia cazului în care aceştia au sub 16 ani sau nu apar pe o listă de excepţii (rezidenţi în Finlanda, lucrători esenţiali, diplomaţi etc.).
”Indiferent de originea cetăţeanului străin, toată lumea trebuie să prezinte un certificat de vaccinare şi un test negativ în mai puţin de 48 de ore”, a declarat pentru AFP Tomi Kivenjuuri, un responsabil al gărzilor de frontieră finlandeze, scrie Agerpres.
Întrebat dacă străinilor nevaccinaţi care nu beneficiază de excepţiile prevăzute de guvern li se va refuza intrarea în Finlanda, acesta a răspuns: ”da”.
Cetăţenii Uniunii Europene sunt şi ei afectaţi de măsura care a intrat în vigoare la 14:00 GMT şi care se aplică persoanelor născute înainte de 2005 până la 31 decembrie, apoi persoanelor născute înainte de 2006.
Personalul sanitar şi din transport, motive familiale imperioase sau chiar persoanele care necesită asistenţă umanitară sunt, de asemenea, incluse pe lista excepţiilor, precum şi anumiţi rezidenţi din zona de frontieră cu Suedia şi Norvegia.
Finlanda a anunţat săptămâna trecută că va cere un test negativ din 28 decembrie pentru toţi călătorii, chiar şi cetăţeni ai UE şi vaccinaţi, pentru a opri creşterea cazurilor de covid legate de valul variantei Omicron. Dar această măsură a fost detaliată după o reuniune de guvern în cursul după-amiezii.