Firea: 18.000 de familii tinere căsătorite au beneficiat de stimulentele financiare

Primarul general Gabriela Firea anunta că 18.000 de familii din Bucuresti au beneficiat de stimulentele financiare pentru tinerii casatoriti, in valoare de 1 500 lei de cuplu.

Valoarea totală a acestora se ridică la peste 6 milioane de euro, pana in prezent, iar in bugetul pe anul acesta sunt prevazute sumele necesare continuarii proiectului.

Alţi peste 100 de tineri au beneficiat de cursuri autorizate de calificare, iniţiere sau perfecţionare

Astfel, în ultimul an, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti a acordat peste 5000 de stimulente pentru constituirea familiei în valoare totală de 7.5 milioane de lei.
De asemenea, de la începutul programului (2017) şi până în prezent, aproape 18.000 de familii au beneficiat de acest sprijin financiar, suma totală platită de Primăria Capitalei ridicându-se la aproximativ 30 de milioane de lei.

O altă categorie susţinută de Primăria Capitalei este cea a tinerilor care vor sa se angajeze după finalizarea studiilor. În acest sens, Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti a sprijinit peste 100 de tineri să urmeze cursuri de calificare, iniţiere sau perfecţionare.

Programul are ca grup ţintă tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, cu domiciliul stabil sau viza de reşedinţă în municipiul Bucureşti, cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii, şi care au ieşit din sistemul naţional de educaţie, prin încheierea studiilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati