Firea acuză Ministerul Sănătăţii de dezinformare: Bucureştiul nu este focar. Reacția Guvernului

Primarul general Gabriela Firea acuză Ministerul Sănătăţii de „dezinformare şi manipulare”, cu privire la numărul persoanelor infectate cu coronavirus în Capitală, în bilanțul raportat astăzi, susţinând că Bucureştiul nu este „nici pe departe focar”. În replică, Guvernul a transmis într-un comunicat că edilul face „confuzii grave” și aduce aceste acuzații „din rațiuni politice”.

Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, Gabriela Firea spune astăzi că „Ministerul Sănătăţii, condus de un membru PNL, a anunţat la prânz, prin comunicatorii – dezinformatori uzuali, că în Bucureşti au apărut 100 de noi cazuri de pacienţi Covid-19, de ieri, până azi”.

„Ca să vedeţi până unde se merge cu manipularea şi dezinformarea, iată câteva cifre: Spitalul Victor Babeş 10 internări; Spitalul Colentina 0 internări (sunt aşteptaţi 4 pacienţi din ţară, anunţaţi după comunicarea oficială); Spitalul Carol Davila 0 internări. Să calculăm: 100 minus cei 10 pacienţi de la Victor Babeş = 90 pacienţi. Întrebare: unde sunt cei 90 de pacienţi? Unde s-au evaporat? Unde sunt trataţi? S-a anunţat fără echivoc că nu mai sunt locuri la Matei Balş şi Marius Nasta. Şi dacă se eliberau câteva, prin externări, nu încăpeau 90 de pacienţi. Iată o problemă de matematică de clasa a 2-a!”, scrie primarul general.

Gabriela Firea acuză și o eventuală operațiune de imagine, în legătură cu fotografia publicată sâmbătă în care se vedeau ambulanţele care aduceau pacienţi la Spitalul „Matei Balş”.

Răspunsul Guvernului pentru Gabriela Firea: Acuzații formulate din rațiuni politice, care au la bază confuzii grave

În replică, Guvernul a transmis un comunicat în care respinge „acuzațiile formulate din rațiuni politice, care au la bază confuzii grave făcute între numărul persoanelor confirmate și numărul persoanelor internate, fără a ține cont de actualul cadru legislativ în vigoare”, scrie Digi24.

„Omisiunea deliberată a unor instrumente legislative care nu sunt încă operaționale, dar care au făcut obiectul dezbaterilor publice din ultimele zile, arată erorile de construcție logică a afirmațiilor indicate”, mai transmite Guvernul.

„De asemenea, respingem și insinuarea referitoare la catalogarea drept „focar” a municipiului București, precum și prezumțiile conspiraționiste enunțate, fără a prezenta vreun element concludent în susținerea afirmațiilor”, se precizează în comunicat.

„Considerăm revoltătoare tacticile de politizare a crizei sanitare, în care este folosită inclusiv contestarea raportărilor oficiale, fapt care încurajează curentele negaționiste și pune în pericol sănătatea cetățenilor. Îndemnăm toți actorii publici să acționeze într-un singur sens, acela de a sprijini personalul medical în misiunea sa, de a întreprinde demersuri administrative în susținerea eforturilor de combatere a răspândirii noului coronavirus și de a contribui la respectarea măsurilor de protecție sanitară”, mai transmite Guvernul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati