Firea anunţă că toţi cei 11.000 de asistenţi maternali vor participa la cursuri de formare profesională

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă că ministerul dezvoltă sistemul de protecţie a copilului şi toţi cei 11.000 de asistenţi maternali vor participa la cursuri de formare profesională, în plus, fiind angajaţi alţi 4.000 de profesionişti. Ea precizează că a fost lansată o licitaţie pentru contractarea de servicii de organizare de cursuri de formare profesională, care vor fi organizate în toată ţara, în baza unui program stabilit de ANPDCA.

  • Valoarea totală a achiziţiei este de aproximativ 155 de milioane de lei cu TVA, fonduri europene.

 

“Asistenţii maternali sunt, fără îndoială, cea mai bună variantă pentru copiii care nu au şansa să crească în familiile lor, alături de părinţi sau de persoanele apropiate lor.

Această profesie are un rol fundamental pentru evoluţia normală a unui asemenea copil, însă, din păcate, abia recent s-a înţeles cât de importantă este.

  • Dezvoltăm sistemul de protecţie a copilului şi toţi cei 11.000 de asistenţi maternali vor participa la cursuri de formare profesională. În plus, angajăm alţi 4.000 de profesionişti”, a scris ministrul Familiei pe Facebook.

Ministrul Gabriela Firea spune că ”este realmente o şansă să putem derula, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, proiectul „TEAM-UP”, finanţat din fonduri europene, care îşi propune creşterea numărului de asistenţi maternali la nivelul comunităţii şi, totodată, a calităţii sistemului de asistenţă socială”.

Vor fi angajate 4.000 de persoane

Scopul este dezvoltarea reţelei de asistenţi maternali, ca alternativă viabilă pentru dezinstituţionalizare, dar mai ales profesionalizarea asistenţilor maternali. Vor fi formaţi toţi cei aproximativ 11.000 de asistenţi maternali activi, aflaţi aşadar, în prezent, în sistem, cât şi alţi 4.000 de asistenţi maternali care vor fi angajaţi”, mai afirmă Firea.

  • Ea anunţă că zilele trecute, a fost lansată o licitaţie pentru contractarea de servicii de organizare de cursuri de formare profesională. Acestea vor fi organizate în toată ţara, în baza unui program stabilit de ANPDCA. Valoarea totală a achiziţiei este de aproximativ 155 de milioane de lei cu TVA, fonduri europene asigurate prin Fondul Social European – programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. Ofertele pot fi depuse până pe 17 octombrie. Proiectul “TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor POCU/480/4/19/127169” este unul dintre cele mai mari programe pentru dezvoltarea capitalului uman pentru şi este implementat de ANPDCA în parteneriat cu cele 47 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la nivelul judeţelor şi sectoarelor Municipiului Bucureşti. Costurile se ridică la 2,65 miliarde de lei, din care contribuţia financiară a Uniunii Europene este de 2,24 miliarde de lei, mai precizează ministrul Familiei.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati