Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că până la sfârşitul anului, Bucureştiul va avea încă o unitate medicală ultramodernă, care va putea primi 400 de pacienţi zilnic, afirmând că Ambulatoriul Spitalului „Victor Babes” prinde contur.
„Ambulatoriul Spitalului „Victor Babes” prinde contur! Până la sfârşitul anului, Bucureştiul va avea înca o unitate medicală ultramodernă, care va putea primi 400 de pacienţi zilnic! Am făcut o vizită la şantierul Ambulatoriului Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”, pentru a verifica stadiul lucrărilor la acest obiectiv de investiţii”, a declarat Gabriela Firea, pe Facebook.
Gabriela Firea a afirmat că pentru finalizarea lucrărilor cei implicaţi au lucrat „zi şi noapte”.
„Mă bucur să constat că în doar cinci luni, lucrările au avansat atât de mult. Dacă în luna martie a acestui an, Compania Municipală Consolidări începuse şantierul prin demolarea unor corpuri de clădire aflate într-o avansată stare de degradare, iată că acum ambulatoriul Spitalului Victor Babeş prinde contur, în această perioadă realizându-se cele mai dificile operaţiuni, precum demolările şi realizarea fundaţiei. S-a lucrat zi şi noapte şi se va lucra în acelaşi ritm astfel încât la sfârşitul anului 2019, ambulatoriul, care va fi o clădire nouă, cu spatii moderne, funcţionale, adaptate activităţii medicale de ambulatoriu şi spitalizare de zi, inclusiv compartimente destinate copiilor, să fie funcţional”, se arată în postarea făcută pe pagina sa de Facebook.
Unitatea medicală va avea 16 cabinete de consultaţii, Spitalul „Victor Babeş” fiind unul din cele doua spitale de boli infectioase din Bucuresti, la care ajung pacienţi din toată ţara, precum şi pacienţi cu boli tropicale. Se estimează că această unitate medicală va primi aproximativ 400 de pacienţi pe zi.
„Valoarea investiției este de 2,8 milioane euro. Lucrările sunt în grafic, la acest moment este finalizat subsolul, astăzi sunt turnări la diafragmele și stâlpii ce fac parte din structura de rezistență. Potrivit proiectului conceput de ASSMB, Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” va avea 16 cabinete de consultații, 3 saloane de spitalizare de zi, (cu 17 paturi, 12 pentru adulți și 5 pentru copii) precum și toate funcțiunile anexe unei astfel de unități medicale”, potrivit sursei citate.