Senatorul PSD Gabriela Firea atrage atenția că ”memorandumul pe care îl nega, ieri, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu” există, fiind confirmat de ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Astfel, potrivit ministrului Turcan, ”memorandumul iniţiat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor vizează o evaluare amplă a criteriilor care stau la baza salarizării în sistemul public(…)”, arată Gabriela Firea.
Reamintim că prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, a publicat, luni, un memorandum discutat în Guvern referitor la reducerea veniturilor medicilor şi asistentelor, despre care ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a spus că este o minciună.
Conform calculelor făcute de liderii de sindicat din sănătate, scăderea veniturilor ar putea ajunge şi la 48%.
Postarea integrală a Gabrielei Firea:
Alba – neagra cu salariile personalului medical! Guvernul austeritātii umileste si loveste medicii si asistentii.
„Memorandumul iniţiat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor vizează o evaluare amplă a criteriilor care stau la baza salarizării în sistemul public(…). În acest proces sunt implicate toate ministerele de linie (…)”, declară ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Așadar, Memorandumul pe care îl nega, ieri, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, există, confirmă, azi, ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Iar în Memorandum se menționează intenția de scădere a sporurilor până la 20% la nivel individual, ceea ce atrage o scădere automată a veniturilor cadrelor medicale, care primesc sporuri de până la 80%!
Da, știu, PSD e de vină!