Firea: Peste 3.000 de bucureșteni s-au înscris pentru a fi testați pentru noul coronavirus

Primarul General, Gabriela Firea, a anunțat, vineri, că peste 3.000 de bucureșteni s-au înscris pentru a fi testați gratuit pentru noul coronavirus, afirmând că ASSMB va deconta pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei, direct către laboratoarele de stat și private afiliate proiectului.

„Record de interes la lansarea Proiectului „TESTĂM PENTRU BUCUREȘTI”. Peste 3.000 de bucureșteni s-au înscris pentru a fi testați pentru noul coronavirus In urma sesizarilor celor care au aplicat pe aceasta platforma dar nu au primit confirmarea inscrierii, recomandam evitarea utilizarii adreselor de e-mail de pe yahoo.com, pentru ca acestea fie ajung cu intarziere, fie sunt trimise direct in spam. Cei care s-au inscris deja cu o adresa de yahoo, sunt rugati sa se reinscrie, cu o alta adresa de e-mail”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, pe Facebook.

Gabriela Firea  a afirmat că numarul mare de voluntari înscriși în acest program într-un timp atât de scurt confirmă faptul că bucureștenii asteptau din partea autoritatilor o astfel de initiativa, similara celorlalte metropole europene.

”Pana acum, unitatile medicale testau doar persoanele cu simptome de infectare, iar cei asimptomatici nu aveau posibilitatea sa afle daca sunt sanatosi sau nu. De aceea, Primaria Capitalei ofera posibilitatea bucurestenilor sa se testeze, gratuit, printr-un simplu exudat nazofaringian. Vor fi utilizate teste de tip antigen standard RT-PCR, cele mai utilizate la ora actuală pe plan mondial pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2”, a adăugat Firea.

Testele vor fi prelucrate de 9 de unitati medicale de stat si private, cu 36 de puncte de recoltare, afiliate acestui proiect.

Aplicația oficială este funcțională începînd de vineri, 22 mai, ora 13.00.

Bucurestenii vor completa o declarație ce cuprinde criterii de eligibilitate și date personale (nume, prenume, CNP, serie și număr C.I., vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naștere). După finalizarea acestei prime etape și acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere și consimțământul pentru participare;

Testarea se va realiza în mod gratuit, iar Primăria Capitalei, prin ASSMB, urmeaza să deconteze pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei, direct către laboratoarele de stat și private afiliate proiectului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati