Firea: Presedintele Iohannis NU va promulga legea care permite redeschiderea piețelor

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat, miercuri seară, că preşedintele Klaus Iohannis nu va promulga legea care prevede redeschiderea pieţelor în spaţii închise, deşi Parlamentul a votat această prevedere, iar Asociaţia Pieţelor Agroalimentare a semnalat că nu există focare în astfel de spaţii, afirmând că ”milioane de români obişnuiţi – atât comercianţi cât şi consumatori – vor continua să sufere grav, în favoarea supermarketurilor”.

”Deciziile împotriva oamenilor, luate de acest guvern incompetent si corupt, fac din ce în ce mai mult rāu. Orice zi în plus cu guvernul Orban la conducerea ţării înseamnă mai multe cazuri de îmbolnăviri, mai mulţi şomeri, mai multe falimente, mai multă sărăcie, mai mult pericol pentru viaţa şi familia fiecărui român.  PNL şi Orban vor să-i distrugă cu orice chip pe producătorii românii. N-au milă, n-au înţelegere, nici măcar nu mimează că le pasă”, a afirmat Gabriela Firea, pe Facebook.

Pieţele sunt în continuare închise, ”în pofida realităţii că pieţele nu reprezintă focare de infecţie şi în dispreţul deciziei Parlamentului care a dispus redeschiderea”, a subliniat prim-vicepreşedintele PSD.

”E clar că Presedintele Iohannis NU va promulga legea şi astfel milioane de români obişnuiţi – atât comercianţi cât şi consumatori- vor continua să sufere grav, în favoarea supermarketurilor. Asociaţia Pieţelor Agroalimentare semnalează public că de la începutul pandemiei, inclusiv în perioada sărbătorilor pascale, când măsurile erau mult mai drastice, activitatea din pieţe s-a putut desfăşura fără a fi afectată în vreun fel comercializarea produselor şi că pieţele agroalimentare au fost deschise pe tot parcursul anului şi nu a fost înregistrat niciun focar de infecţie”, a mai scris Firea.

Gabriela Firea a afirmat că ”pe 6 decembrie nu doar producătorii români alungaţi din pieţe afară, în frig, vor avea posibilitatea să-i arate lui Orban şi PNL ce înseamnă DREPTATE, ci toţi românii”.

PSD a introdus un amendament la legea de aprobare a OUG şi a prevăzut redeschiderea pieţelor, legea a ajuns la promulgare, însă preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, într-o conferinţă de presă, că ”aşa nu se poate funcţiona”, iar măsurile ”juste” adoptate de Guvern nu trebuie să fie modificate de Parlament.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati