Primarul general Gabriela Firea spune că își dorește un candidat PSD la alegerile prezidențiale, dar nu ar fi de acord ca paridul „să arunce un iepure în cursa prezidențială sau un candidat fără șanse”.
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, Gabriela Firea nu a negat că ar putea intra în cursa prezidențială, dar s-a rezumat la a spune că va clarifica acest aspect săptămâna viitoare.
„Eu nu am fost certată cu pesediștii sau cu PSD-ul. 100% mă voi implica în campania prezidențială. Sunt membru PSD, chiar dacă am fost dată afară la un moment dat. Sunt membru PSD și îmi doresc un candidat PSD la alegerile prezidențiale, pe care îl voi susține din tot sufletul.
- Sub nicio formă nu aș fi de acord ca PSD să arunce un iepure în cursa prezidențială sau un candidat fără șanse”, a spus Gabriela Firea.
Întrebată dacă are de gând să candideze la alegerile prezidențiale, Gabriela Firea a spus: „Săptămâna viitoare o să-mi reiau activitatea, atât la primărie, cât și activitatea politică, și voi organiza o întâlnire cu presa și voi comunica intențiile mele pe toate palierele, atât politic, cât și administrativ”, a subliniat Firea.