FJSC: Manualul UNESCO împotriva dezinformării, disponibil online gratuit

Manualul UNESCO împotriva dezinformării este disponibil online gratuit, într-o traducere în limba română a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti.

O echipă de 50 de studenţi şi şapte cadre didactice de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti a tradus în limba română unul dintre cele mai cunoscute publicaţii la nivel mondial împotriva dezinformării. Este vorba despre manualul UNESCO, „Jurnalism, fake news & dezinformare”, care este acum disponibil gratuit, online, în 24 de limbi, inclusiv limba română.

Manualul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a fost lansat vineri, 14 mai, într-un eveniment online la care a participat, ca invitat special, doamna Simona-Mirela Miculescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, delegat permanent al României pe lângă UNESCO.

Traducerea manualului, făcută voluntar de către studenţii şi cadrele didactice din FJSC, UB, a durat mai bine de un an şi a fost un răspuns la apelul lansat de UNESCO la începutul pandemiei de coronavirus, ca reacţie la valul de informaţie falsă şi dezinformare la care erau expuşi oamenii de peste tot din lume.

Prof. univ. dr. Raluca Radu, directorul Departamentului de Jurnalism din FJSC şi coordonatorul traducerii manualului UNESCO în limba română, a remarcat:

„Nu ne-am închipuit însă cât de greu ne va fi să găsim un echivalent în limba română pentru toate conceptele folosite la nivel internaţional în discuţia academică despre informaţiile false. În România se vorbeşte foarte mult despre dezinformare (sunt peste jumătate de milion de rezultate pe Google) sau fake news (peste 2 milioane de rezultate) dar ne lipsesc conceptele de bază din discuţia publică, iar redacţiilor le lipsesc instrumentele de bază pentru combaterea difuzării informaţiei incorecte. Sigur că nu vorbim despre un fenomen nou – vorbim însă despre un fenomen studiat în adâncime în alte ţări ale lumii, în care redacţiile au început să aibă departamente specializate pe verificarea informaţiilor şi combaterea dezinformării. Manualul UNESCO vine în sprijinul învăţământului jurnalistic şi al redacţiilor, în combaterea fenomenului dezinformării strategice şi al informării greşite”.

La traducerea manualului UNESCO „Jurnalism, fake news şi dezinformare”au contribuit 50 de studenţi FJSC, în perioada de practică din timpul pandemiei, şapte cadre didactice FJSC, UB şi două de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, pentru evaluarea calităţii ştiinţifice a traducerii.

Manualul este acum disponibil gratuit, în 24 de limbi, inclusiv limba română, pe site-ul UNESCO, aici: https://en.unesco.org/fightfakenews. De asemenea, traducerea în limba română poate fi descărcată gratuit şi folosită de toţi cei interesaţi, în cursurile de educaţie de media sau în redacţii, şi pe site-ul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti, www.fjsc.unibuc.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati