Florin Cîțu, despre demisia de la șefia Senatului: „Cel mai tare am supărat PSD”

Florin Cîţu a decis, miercuri, să demisioneze de la şefia Senatului, după ce grupul senatorilor PNL l-a informat că îi retrage sprijinul politic pentru această funcţie. El afirmă că nu va pleca din PNL, ci își va continua cariera politică.

„Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia, mi s-a spus că mi s-a retras sprijinul partidului, este o funcţie politică, binenţeles că în aceste condiţii, nu am vrut să îi pun în situaţia penibilă să voteze unii dintre ei împotriva conducerii partidului şi am decis, am luat această decizie personal, repet, pentru a nu crea probleme Partidului Naţional Liberal”, a declarat Cîțu, potrivit Digi24.

El a precizat că întotdeauna l-a interesat imaginea PNL. „Pentru a nu-i face pe colegii mei, de a-i pune pe colegi în situaţia penibilă de a vota împotrivă”, a adăugat el.

Cîţu a arătat că declaraţiile sale sunt aceleaşi de ani de zile, „împotriva unor măsuri care fac rău românilor”.

„Cel mai tare am supărat PSD”

„Binenţeles că acele măsuri vin de la PSD, asta este problema, dar sunt măsuri care eu consider că fac rău românilor, eu consider că PNL trebuie să stea aproape de antreprenori, de sectorul privat, iar măsurile care vin împotriva lor întotdeauna le-am considerat nocive”.

 „Cel mai tare am supărat PSD”, a mai spus acesta.

Florin Cîțu afirmă că nu va pleca și din PNL, ci își va continua cariera politică.

„Voi face mai departe politică, aceste sunt funcții pe care le primești în urma unor activități, nu sunt funcții pe care le primești pe viață. Eu nu sunt în politică pentru mine, sunt pentru români și atâta timp cât cineva încearcă să ia măsuri împotriva românilor eu mă voi opune. Niciodată nu voi demisiona din PNL, eu sunt liberal”, a afirmat Cîțu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati