Florin Cîțu, după acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind achiziția de vaccinuri anti-COVID: „Putem să o anchetăm pe Ursula”

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat marţi, despre acuzaţiile aduse de liderul PSD Marcel Ciolacu, privind achiziţia de vaccinuri, în perioada în care a fost premier, că ”putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract cu toată Uniunea Europeană. ”Putem să băgăm şi iertarea de datorii pe care o facem către sectorul Apărare, de ce dăm bani unei bănci precum CEC”, a mai spus Cîţu.

”Eu cred că la anchetă, acolo, putem să băgăm şi iertarea de datorii pe care o facem acum către sectorul Apărare, după ce Ponta a iertat 1,1 miliarde, la câţiva ani mai iertăm 100 de milioane. Ar trebui să ne uităm de ce statul român, în loc să crească pensii şi salarii, dacă tot vrea să crească pensii şi salarii, la început de an a dat bani către Franklin Templeton, prin semnătura ministrului Finanţelor”, scrie G4Media.

Preşedintele Senatului a mai spus că ”trebuie să ne uităm de ce dăm bani unei bănci cum este CEC, de la buget, în loc să lăsăm să ia bani din piaţă”.

”Începem cu Ursula von der Leyen, să o întrebăm pe ea cum a făcut contractele”

”Sunt foarte multe decizii care trebuie analizate, dacă mergem spre Procuratură, le băgăm acolo, la pachet, pe toate”, a mai comentat Florin Cîţu.

De asemenea, el a precizat că nu ”îşi dă seama unde e semnătura premierului, când comanda este făcută de Ministerul Sănătăţii şi plata este făcută de Ministerul Finanţelor”.

”Repet, putem să ne uităm la toate aceste contracte, în context, şi le punem şi pe acelea cu iertări de datorii, pentru că eu acolo aş vede un conflict de interese, iertăm datorii pentru un sector, apărare, vedem dacă cineva are un interes să ia ceva de acolo. Banii se duceau către Comisia Europeană, şi începem cu Ursula von der Leyen, să o întrebăm pe ea cum a făcut contractele”, a mai afirmat Cîţu.

Marcel Ciolacu a declarat, duminică seară, că cineva trebuie să explice cum s-au cumpărat în timpul pandemiei de coronavirus 100 de milioane de vaccinuri de aproape 800 milioane de euro, pentru 15 milioane de oameni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati