Florin Cîțu: „Există proiect pentru certificatul verde. PSD poate depune amendamente”

Președintele PNL, Florin Cîțu, a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre stadiul discuțiilor privind implementarea certificatului verde la locul de muncă. „Există proiect pentru certificat. PSD poate depune amendamente”, a completat acesta.

„Unde avem o discuție în coaliție este când mergem mai departe cu certificatul verde. Propunerea este ca cel puțin personalului din sistemul medical, atât la stat cât și la privat, să i se ceară certificatul verde. Este apoi discuția despre Ministerul Afacerilor Interne, în special IGSU, și acesta era introdus în acel proiect, și alte funcții esențiale.

E adevărat, pentru restul economiei juriștii sunt împărțiți. Unii spun că este ok, alții spun că nu. Varianta pe care noi am propus-o în Parlamentul României este discutată și cu specialiștii în sănătate și din justiție. La două voturi nu a trecut de Senat.”, a declarat Florin Cîțu.

În același timp, Cîţu îi cere ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, să vină în Coaliţie să prezinte măsurile luate de instituţia pe care o conduce şi punctează faptul că până acum liberalii sunt singurii care au venit cu un proiect pentru Certificatul COVID, de aceea PSD poate depune amendamente dacă formaţiunea nu vrea un nou proiect al Guvernului.

„Există proiect pentru certificat. PSD poate depune amendamente”, a completat Florin Cîţu.

Discuţia decisivă ar urma să aibă loc săptămâna următoare, potrivit preşedintelui PNL:

„Orice instrument e util. Ar trebui să se facă analiză să vedem ce măsuri putem lua să crească gradul de vaccinare. Analiza trebuie să vină de la cei care au propus măsurile, fără o analiză transparentă nu putem lua decizii curajoase. Vom vedea specialiştii ce vor spune. Este singurul proiect pe care îl avem, e singurul proiect. Dacă îşi asumă guvernul un alt proiect şi e mai bine făcut şi trece mai uşor. Eu înţeleg de la specialişti că această măsură cu certificatul verde ajută la creşterea numărului de vaccinaţi, mergem mai departe. Dacă există şi alte soluţii. le punem în aplicare. Nu voi accepta nicio măsură care să blocheze economia”, a completat Florin Cîţiu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati