Florin Cîţu: Pensiile nu cresc cu 40 %; Ce se întâmplă cu pensionarii

România nu şi-a permis permis anul trecut creşterea pensiilor cu 40 %, şi nu îşi permite nici în 2021 acest lucru, a declara premierul Florin Cîţu, întrebat după şedinţa de guvern cum comentează faptul că miercuri CCR a respins sesizarea Guvernului privind Legea rectificării bugetare, cu acea majorare a pensiilor de 40%.

„România nu şi-a permis permis anul trecut, nu îşi permite nici în 2021 acest lucru. Dar, în acest moment, legea merge la promulgare către domnul preşedinte, care are două variante: să trimită la reexaminare în Parlamentul României sau să o promulge. Cred că vom vedea care va fi varianta. (…) Guvernul precedent şi coaliţia şi-au asumat un calendar de creştere a pensiilor, vom creşte pensiile, dar pe calendarul pe care noi ni l-am asumat. Asta este varianta pe care mergem noi”, a declarat Cîţu într-o conferinţă de presă.

Întrebat care este calendarul, Florin Cîţu a arătat că „este o creştere a punctului de pensie în condiţiile economice actuale”.

„Eu vreau să vă aduc aminte că anul trecut nu au fost multe ţări care au crescut pensiile, noi le-am crescut cu 14%, acel 14% înseamnă efort suplimentar anul acesta de 9 miliarde de lei. (…) Mai mult, România anul trecut a fost ţara care a crescut salariile în sectorul bugetar şi am fost cel care a spus să nu se întâmple nimic cu salariile în sectorul bugetar anul trecut, cu aproape 8%, în timp ce media în UE a fost sub 3% sau în jur de 3%, 2,9. (…) Creşterile de anul trecut se susţin şi anul acesta”, a spus premierul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati