Florin Cîţu: Sper că putem să discutăm astăzi despre propunerea de premier

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat că speră ca la negocierile de duminică să se discute şi despre propunerea de premier, iar apoi această propunere să fie prezentată preşedintelui Klaus Iohannis. Întrebat când crede că s-ar putea finaliza negocierile, Cîţu a declarat: Eu credeam că ieri, sper să fie astăzi, potrivit agenției de presă news.ro.

Florin Cîţu a fost întrebat, duminică, dacă s-a ajuns la un consens în legătură cu persoana viitorului premier şi a declarat: ”Nu am ajuns la aceste discuţii, v-am spus că trebuie să ne înţelegem întâi pe  partea de guvernare, pentru că de aici pornim. După ce avem un program de guvernare cu care toţi suntem de acord pute să discutăm şi despre ministere şi despre…”.

Liderul PNL a afirmat că speră ca discuţiile despre numele premierului să aibă loc duminică.

”Eu sper că putem să discutăm astăzi despre propunerea de premier şi apoi să mergem cu această propunere la preşedintele României”, a adăugat Cîţu.

Întrebat când crede că vor fi gata negocierile, Cîţu a precizat: ”Eu credeam că ieri, sper să fie astăzi”.

Despre o eventuală întâlnire a liderlor PSD, PNL şi UDMR cu prşedintele Klaus IOhannis, care să medieze discuţia despre persoana premierului, Cîţu a declarat: ”Eu am văzut mesajul public al preşedintelui Klaus Iohanns care a spus clar să ne înţelegem noi şi apoi să mergem la preşedintele Klaus Iohanis”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati