FNT – Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, în primul spectacol de teatru transmis în variantă 360°

Un spectacol-lectură în variantă 360° cu Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, o premieră în teatrul românesc, va fi transmis live, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru online (22-29 noiembrie).

Spectacolul „Moartea bate la uşă”, pe un text de Woody Allen, îi are în distribuţie pe marii actori Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, într-o adaptare scenică gândită şi realizată de Florin Ghioca.

Cei doi actori au avut numeroase colaborări în spectacole de-a lungul vremii, cele mai recente fiind în „Vizita bătrânei doamne” de la Teatrul Naţional din Bucureşti (regia Alexander Morfov) şi în „Amantul”, la Teatrul Evreiesc de Stat, în regia regretatului Vlad Stănescu, scrie news.ro.

Inedit! Spectatorul va fi în mijlocul acţiunii

De data aceasta însă, „Moartea bate la uşă”, un text de teatru scurt al lui Woody Allen, îi va aduce pe cei doi în lumea umorului fin al cunoscutului actor, regizor şi scenarist american, iar pe cei care vor urmări reprezentaţia live într-o experienţă inedită: practic, spectatorul va fi în mijlocul acţiunii şi va putea să urmărească tot ce se întâmplă în încăpere, prin intermediul unei camere video 360°, montată chiar în centrul spaţiului de joc.

„Experienţa pentru spectatori va fi incredibilă, pentru că se vor afla la un metru de actori şi îi vor putea urmări oriunde se duc aceştia. Practic, culisele dispar, iar protagoniştii se vor afla faţă în faţă, cu publicul „interpus” la mijloc. Nu este un simplu spectacol-lectură, este mult mai mult de-atât. Va fi o experienţă inedită pentru noi toţi, un pas înainte făcut de teatru în această perioadă de pandemie pentru a fi mai aproape de public, dar şi un alt mod de a ne raporta la actul teatral, într-un 2020 atât de afectat de coronavirus. Dedic acest spectacol memoriei lui Vlad Stănescu, un om de teatru deosebit şi foarte drag, care ne-a părăsit anul acesta, în martie”, declară regizorul spectacolului, Florin Ghioca.

„Moartea bate la uşă” este cel de-al treilea spectacol montat de Florin Ghioca, după „Cântec despre mine” şi „O zi cu Nichita”, ambele pe scena Sălii Studio „Euphorion” de la Teatrul Naţional din Cluj.

Spectacolul „Moartea bate la uşă” va putea fi urmărit pe site-ul FNT, fiind accesibil până pe 1 decembrie, ora 16.00 – https://fnt.ro/2020/moartea-bate-la-usa/.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati