Un tânăr a fost agresat de patru indivizi în București. Se pare că unul dintre tineri ar fi tras cu un pistol cu bile.
“Astăzi, în jurul orei 21:20 Secția 13 Poliție a fost sesizată cu privire la un conflict între mai multe persoane care ar fi avut loc pe o stradă din sectorul 3.
La fața locului au sosit polițiștii care au luat legătura cu un tânăr care a precizat că în urma unui conflict spontan ar fi fost lovit de 4 tineri necunoscuți, unul dintre aceștia folosind ulterior și un pistol cu bile. Tânărul a mai precizat că nu este rănit și că nu dorește ambulanță.
Din primele verificări a rezultat, că pe fondul unui conflict spontan, câțiva tineri s-au agresat, unul dintre aceștia folosind și un pistol airsoft (care nu necesită autorizare).
A fost identificat tânărul care a utilizat arma airsoft, precum și alte persoane.
La acest moment polițiștii fac demersuri pentru depistarea tuturor tinerilor implicați și stabilirea împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”, au declarat reprezentanții Poliției, potrivit stiripesurse.ro.