Forța Dreptei a devenit oficial partid politic. Antonel Tănase: ”De astăzi, românii au încă o opțiune politică”

Forţa Dreptei a devenit, oficial, partid politic, poate să primească membri şi să înfiinţeze structuri locale, au anunţat, joi, liderii noii formaţiuni politice, după ce a primit personalitate juridică.

Deputatul Antonel Tănase, membru fondator Forta Dreptei, spune că partidul este un ”proiect politic nou, cu oameni respectați, oameni care nu au acceptat să facă jocuri politice jenante sau compromisuri mizerabile.”

”Astăzi, Tribunalul București a decis acordarea personalității juridice unei noi formațiuni politice, Forța Dreptei. Sunt emoționat și încrezător că fac parte dintr-un proiect politic nou, cu oameni respectați, colegii mei, oameni care nu au acceptat să facă jocuri politice jenante sau compromisuri mizerabile.”, a scris Tanase pe pagina de Facebook.

El precizează că ”Forța Dreptei a luat tot ce era nepătat și nealterat dintr-un partid care a decis să se compromită iremediabil”. Cu toate că sunt la început, membrii partidului Forța Dreptei sunt deciși să fie ”alternativa corectă și curată în care cetățenii să-și pună încrederea.”

”Da, știu, politica este un dans printre principii, un șir inepuizabil de concesii, așa spun unii fără principii și cu palmaresul plin de concesii. Pentru noi, cei puțini, deocamdată, din Forța Dreptei, politica este un stâlp care nu se poate înclina în funcție de context.
Românii au rămas acum câteva luni fără opțiunea de dreapta, fiindcă asocierea PNL+PSD=PSD oricum ai întoarce adunarea.

”De astăzi, românii au încă o opțiune politică”

Forța Dreptei a luat tot ce era nepătat și nealterat dintr-un partid care a decis să se compromită iremediabil și acum pune pe masa cetățenilor valori autentice, principii și soluții de centru-dreapta, validate de democraţiile europene: liberalism, conservatorism și democraţie creștină.
Suntem la început. Suntem o mână de oameni. Suntem o buturugă mică. Însă suntem deciși să fim alternativa corectă și curată în care cetățenii să-și pună încrederea.
De astăzi, românii au încă o opțiune politică. Una care are curaj să răstoarne incompetența și cinismul “marilor” partide. Să ne reauzim sănătoși!”, a conchis deputatul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati