Forumul Naţional SUERD 2019 a marcat finalul mandatului României la Preşedinţia Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării

Forumul Naţional al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), s-a desfăşurat în perioada 27-28 octombrie 2019, la Bucureşti, la Palatul Parlamentului,marcând finalul mandatului României la Preşedinţia Strategiei UniuniiEuropene pentru Regiunea Dunării.

Evenimentul, organizat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a reprezentat cadrul de dezbateri şi decizii, cu rol de orientare strategică, având ca obiectiv principal stabilirea priorităţilor şi liniilor de acţiune ale României în procesul de implementare a SUERD la nivel naţional, macroregional şi european.

Lucrările forumului au fost deschise de Sirma Caraman, secretar de stat în MDRAP, care a reiterat importanţa Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi contribuţia MDRAP în procesul de relansarea acestei strategii macro-regionale: „Dunărea este şi continuă fie un simbol nu doar pentru noi sau pentru celelalte state riverane, ci pentru întreaga Europă. În aceste condiţii, ne-am angajat într-un program ambiţios, sub devizaÎntărim coeziunea pentru o prosperitate comună înregiunea Dunării„, urmărind atât revizuirea Planului de Acţiune al SUERD, cât şi promovarea pe agenda europeană a valorii adăugate a cooperării regionale, cu accent pe asigurarea coeziunii teritoriale, economice şi sociale, precum şi pe diminuarea disparităţilor de dezvoltare existente în rândul statelor din regiune, a declarat oficialul, potrivit unui comunicat al MDRAP.

MDRAP este implicat în implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării atât prin politicile şi programele de finanţare pe care le gestionează, cât şi prin asumarea rolului de parter şi a responsabilităţii implementării proiectului Danube Strategy Point. Prin intermediul acestuia, MDRAP, alături de Primăria din Viena, asigură rolul de secretariat al strategiei, găzduind câte un birou în acest sens şi sprijinind, prin activitatea sa, coordonatorii naţionali şi coordonatorii de arii prioritare.

Totodată, MDRAP asigură, împreună cu Bulgaria, coordonarea Ariei Prioritare 3 a SUERD („Cultură, turism şi contacte directeîntre oameni„) şi este punct de contact pentru România pentru Aria Prioritară 10 („Dezvoltarea capacităţii instituţionale şi a cooperării„), coordonată de Austria şiSlovenia.

De asemenea, MDRAP contribuie la implementarea SUERD prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi sprijină investiţii în cele 12 judeţe riverane Dunării(Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa), îndomenii precum: creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale şi publice; mobilitate urbană; infrastructura rutieră de drumuri judeţene; revitalizare urbană, conservarea şi protecţia patrimoniului natural şi cultural; infrastructura pentru dezvoltarea turismului; regenerarea oraşelor mici şi mijlocii.

forum

Finalul evenimentului a fost marcat de ceremonia de preluare a preşedinţiei rotative a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării de către Croaţia, iar secretarul de stat din cadrul MDRAP, Virgil-Alin Chirilă, şi omologul său din cadrul MAE, Melania-Gabriela Ciot, i-au oferit lui Velimir Zunac, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene din Croaţia, simbolul mandatului pe care statul croat îl va exercita efectiv în perioada 1 noiembrie 2019 – 31 octombrie 2020.

Reacţiile pozitive cu privire la mandatulnostru nu ar fi fost posibile fără participareaşi interesul manifestat de statele membreale procesului de cooperare dunăreană. Toţicoordonatorii ariilor prioritare trebuiefelicitaţi pentru dialogul pe care l-au deschis pentru revizuirea Planului de Acţiune al SUERD. Doresc, totodată, le urez succes colegilor croaţi în exercitareapreşedinţiei rotative şi sunt încrezător că agenda ambiţioasă pe care şi-au stabilit-o se va încheia cu realizări palpabile înbeneficiul nostru comun„, a declarat Virgil-Alin Chirilă.

România exercită, în perioada 1 noiembrie 2018 – 31 octombrie 2019, Preşedinţia rotativă a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

SUERD este una dintre cele patru macro-strategii existente la nivelul UniuniiEuropene, co-iniţiată de România şi Austria, fiind lansată în 2011 şi reprezentând un mecanism de cooperare a statelor din bazinul dunărean, destinat dezvoltării economice, sociale şi teritoriale a macro-regiunii.

La SUERD participă 14 state: 9 state membre ale Uniunii Europene (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania – ca stat federal şi prin landurileBaden-Wurttemberg şi Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) şi 5 state terţe (Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, RepublicaMoldova şi Ucraina).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati