Fost director RADET: „Cei care plăteau 500 de lei la întreţinere, acum vor plăti 1.000 de lei”

Preţul gigacaloriei a crescut de 2,5 ori şi, cu toate măsurile luate de Guvern, românii vor plăti cel puţin dublu la întreţinere, apreciază fostul şef RADET.

În plus, nu toţi românii vor avea şi apă caldă şi căldură.

”Asta este o altă latură a nenorocirilor (plata întreținerii – n.r.). Vor avea căldură unii, vor avea apă caldă, dar prețurile, costurile, vor fi duble”, a declarat Radu Opaina, director al Federației Asociațiilor de Proprietari din România, și fost director al RADET.

Cât priveşte plata facturilor la întreţinere pentru la iarnă, Opania a preconizat care vor fi prețurile în București pentru un apartament de trei camere.

El este de părere că pentru un apartament de trei camere se vor plăti 1.000 de lei pe lună.

„Trei camere, trei persoane, standard, dacă plăteai anul trecut 5.500.000 lei (550 lei – n.r.), acum se plătește undeva la zece milioane (1.000 de lei – n.r.)”, a declarat Radu Opaina, potrivit gandul.ro.

Acesta a mai declarat că în cazul în care sistemul de termoficare va ceda, în Capitală, la iarnă, bucureștenii ar putea recurge la improvizații, care pot fi extrem de periculoase.
 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati