Fostă concurentă de la ”Insula Iubirii”, acuzații grave la adresa lui Radu Vâlcan: ”M-a întrebat ce tarif am și dacă 39 de lei sunt suficienți”

La scurt timp după încheierea celui de-al șaptelea sezon al reality-show-ului „Insula Iubirii,” Elena Stroe, o fostă concurentă din emisiune, a decis să facă publice acuzații serioase îndreptate împotriva lui Radu Vâlcan.

„În primă instanță, atitudinea producătorilor era de prietenie. Aveai senzația ca te susțineau, că sunt empatici. Însă era doar de fațadă. Odată ajunși în Thailanda, lucrurile au început să se schimbe, puțin câte puțin”, a mărturisit Elena Stroe, care a participat la cel mai dur test de fidelitate în anul 2016, în sezonul doi al emisiunii.

Elena Stroe, fostă concurentă, a declarat pentru Libertatea că, deși nu a fost victima hărțuirii sexuale precum alte concurente, a suferit abuzuri verbale și emoționale.

„Radu ne vorbea urât, ne ridiculiza sau ne jignea indirect destul de des, lucruri care erau tăiate la montaj. Ne făcea să ne simțim ca niște femei proaste și ușoare. M-a întrebat care îmi este tariful pe partida sexuală și dacă 300 de bahți (n.red monedă thailandeză, 39 de lei) sunt suficienți pentru mine”, a declarat Elena Stroe.

Radu Vâlcan, prezentatorul reality-show-ului, a refuzat să facă comentarii sau declarații cu privire la acuzațiile aduse.

De asemenea, la începutul lunii august a acestui an, Centrul Filia, o organizație feministă care luptă pentru drepturile femeilor, a vorbit într-o postare publicată pe Facebook despre derapajele din emisiune.

„Hai să vorbim din nou despre Temptation Island – Insula Iubirii, comportamentele toxice și abuzive pe care le vedem în această emisiune și conversațiile din jurul lor.

De nenumărate ori, am observat încălcări ale consimțământului participanților, atât din partea concurenților, cât și a ispitelor. Unul dintre cele mai grave abuzuri a fost prezentat în ediția de pe 28 iulie, când un concurent a luat mâna partenerei sale de date și a așezat-o pe penisul lui”, se arată în postarea cu pricina.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati