Fosta șefă DIICOT vrea să se pensioneze la mai puțin de 50 de ani

0
301

Procuroarea Giorgiana Hosu a depus cerere de pensionare la Consiliul Superior al Magistraturii, cu începere de la 1 iulie 2021, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro.

Giorgiana Hosu și-a dat demisia din funcția de procuror–șef al DIICOT, în septembrie, anul trecut, în contextul condamnării soțului său la închisoare cu suspendare. Hosu activa la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiție.

La conducerea DIICOT a rămas adjunctul instituției, Oana Daniela Pâțu.

Fostul polițist Dan Hosu, soțul șefei DIICOT, Giorgiana Hosu, a fost condamnat în septembrie anul trecut la 3 ani de închisoare cu suspendare, în primă instanță. Soțul șefei DIICOT a fost găsit vinovat pentru două capete de acuzare. El trebuie să plătească și 10.000 de lei cheltuieli judiciare.

De notat că fostul polițist Dan Hosu a fost achitat pentru corupție (trafic de influență și dare de mită), după ce instanța a anulat probele obținute de SRI pe MSN (mandat de siguranță națională) ca urmare a unei decizii CCR, dar a fost condamnat pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității.

Președintele Klaus Iohannis a declarat atunci că, în cazul condamnării soțului șefei DIICOT, nu va aștepta ”să miște alții rotițele”. ”Dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări. Asta este, ca să zic așa, self-evident. Însă, în acest context, vreau să mai remarc ceva fiindcă și dumneavoastră și alți ați invocat acel aviz al CSM. Dacă are cineva curiozitatea să citească acel aviz, o să vă dați seama că avizul negativ nu s-a bazat pe acest lucru. Ba dimpotrivă, această posibilă incompatibilitate nici nu a fost menționată în aviz, nici nu a fost menționată ca și posibilă problemă. Și, totuși, dacă se ajunge la acest scenariu nu voi sta să aștept să miște alții rotițele”, a precizat Klaus Iohannis, întrebat cere revocarea Giorgianei Hosu de la șefia DIICOT în cazul unei eventuale condamnări a soțului acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.