În acest final de an se montează garduri de protecție la mai multe școli din Sectorul 2, a anunțat primarul Radu Mihaiu.
„De anul viitor vom asigura trotuare libere pentru toate școlile care nu au protecții montate. În plus, le vom înlocui pe cele rupte sau măcinate de timp.
Lupta cu eliberarea trotuarelor în București este de durată, însă în preajma școlilor nu am pic de înțelegere pentru cei care parchează iresponsabil”, a scris Mihaiu, pe Facebook.