FOTO/ Au început lucrările de modernizare a conductelor de termoficare pe Magistrala II-III Grozăvești

Compania Municipală Energetica Servicii București anunță că a demarat lucrările de modernizare a conductelor de termoficare pe Magistrala II-III Grozăvești. 

„Este cel de-al 4 lea obiectiv la care începem lucrările, traseu cu grad foarte mare de dificultate din punct de vedere al execuției, care traversează zonele centrale ale Capitalei. 

În zonele în care intervenim pentru modernizarea rețelei, țevile au peste 40 de ani vechime și au înregistrat   numeroase avarii în ultimii doi ani. 

Lucrătorii noștri au început montajul țevilor de provizorat, care vor asigura furnizarea agentului termic pentru locuitorii din zonă, pe toată durata lucrărilor. 

Suntem conștienți de disconfortul pe care aceste lucrări îl vor crea și de aceea apelăm la înțelegerea celor care locuiesc sau care doar traversează această zonă, participanților la trafic, atât șoferi, cât și pietoni și îi asigurăm că, prin eforturile noastre, vom reuși să îmbunătățim calitatea vieții bucureștenilor care beneficiază de sistemul de termoficare în zonele Piața Lahovary, b-dul Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanților, Calea Floreasca, B-dul Ion Mihalache și numeroase străzi adiacente”, a scris CMESB, pe Facebook.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati