FOTO/ Campania ”Enlightenment – Artists United for Peace” – proiecţie, sâmbătă seara, pe TNB

Un videoclip care conţine lucrări realizate de artişti vizuali internaţionali şi prin care se transmite un mesaj de solidaritate şi pace va fi proiectat, sâmbătă, pe faţada Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale”, în intervalul orar 20,30 – 23,00, cu ajutorul iMapp Bucharest, potrivit agenției de presă Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al CREART transmis, vineri, AGERPRES, iMapp Bucharest, eveniment de New Media Art din România, susţine campania internaţională de solidaritate „Enlightenment – ArtistsUnitedforPeace”, derulată în urma mobilizării rapide, în decursul unei săptămâni, cu susţinerea pro bono a peste 35 de artişti vizuali şi a unor festivaluri de lumină din întreaga lume.

Artiştii vizuali au fost invitaţi să creeze lucrări cu o durată de 10 – 15 secunde, care, unite într-un singur videoclip, vor fi proiectate în diferite oraşe din toată lumea, sâmbătă şi duminică. De asemenea, campania va prezenta şi un video cu desene realizate de copii din Ungaria şi Italia.

„În această perioadă, mai mult decât oricând, este timpul pentru iubire şi pace. Oamenii au nevoie de speranţă, dragoste, încurajare şi sprijin. Împreună, prin intermediul artei, putem conecta întreaga lume şi putem sprijini pacea. În cele mai grele vremuri ale umanităţii, arta şi-a îndeplinit întotdeauna aceeaşi misiune nobilă: de a sprijini unitatea şi de a sublinia ceea ce este mai bun în oameni”, se arată în comunicatul CREART.

Vor fi proiecţii în peste 30 de oraşe din întreaga lume din SUA, Mexic, Costa Rica, Marea Britanie, Belgia, Franţa, Germania, Portugalia, Republica Cehă, Polonia, Norvegia, Italia, Ungaria, Australia, Japonia, Canada, Thailanda şi România.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati