NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

FOTO/ Captură uriașă în Ilfov: peste un milion de țigarete de contrabandă, ascunse în podeaua unei autoutilitare

Inspectorii vamali au descoperit, în judeţul Ilfov, peste un milion de ţigarete de contrabandă, ascunse în compartimente special amenajate în podeaua a două mijloace de transport marfă, potrivit unui comunicat al Autorităţii Vamale Române (AVR).

Instituţia menţionează că, în data de 14 septembrie, în urma unor acţiuni de control desfăşurate de inspectorii vamali ai Serviciului Coordonare Echipe Mobile din cadrul Direcţiei Generale Coordonare Control Vamal, împreună cu inspectorii vamali ai Serviciului Echipe Mobile al Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, a fost identificat, pe raza judeţului Ilfov, un mijloc de transport marfă.

807284862 1533005605522122 1975230802807317454 n

În momentul controlului, au fost depistate mai multe persoane care procedau la transbordarea unor ţigarete şi încărcarea acestora într-o autoutilitară. În urma verificărilor, inspectorii vamali au constatat că mărfurile transbordate se aflau în compartimente special amenajate în podeaua semiremorcii. A fost identificată o cantitate de 535.000 de ţigarete, purtând timbru de acciză al Republicii Moldova.

Conform AVR, există suspiciunea rezonabilă a întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de contrabandă asimilată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Ţigaretele identificate, mijlocul de transport marfă, precum şi persoanele implicate au fost predate organelor de cercetare penală, în vederea continuării cercetărilor.

În cadrul aceleiaşi misiuni, a mai fost identificat un alt mijloc de transport marfă, tot pe raza judeţului Ilfov. În urma verificării compartimentului de marfă, a fost identificată o cantitate de 535.000 de ţigarete, ascunse în aceleaşi condiţii şi purtând timbru de acciză al Republicii Moldova. Ţigaretele şi mijlocul de transport marfă au fost predate organelor de cercetare penală.

Astfel, în urma acestei misiuni, inspectorii vamali au identificat o cantitate totală de 1.070.000 de ţigarete, prejudiciul total estimat cauzat bugetului de stat fiind de 930.850 de lei.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati