FOTO/ Cât costă un bilet la concertul Coldplay pe OLX

Biletele pentru concertul din România al trupei Coldplay, programat pentru anul viitor, au început deja să fie scoase la vânzare pe OLX, la doar câteva minute după începerea vânzării oficiale.
  • În timp ce un bilet la zona standing costă, cu tot cu taxe, aproximativ 495 de lei, pe OLX acesta se vinde cu 1500 de lei. Astfel, antreprenorii” de pe OLX care au prins bilet și acum l-au pus în vânzare cer un preț triplu față de cel inițial.

Marți dimineață, zeci de mii de români s-au grăbit să prindă bilete la Coldplay pe site-ul pe care au fost puse în vânzare biletele. La ora 9:00, când s-au pus oficial în vânzare, erau deja peste 34.000 de oameni în queue (la coadă), număr care a crescut extrem de rapid.

Limita maximă privind achiziţionarea este de patru bilete per om.

La scurt timp, trupa Coldplay a anunțat că va susține un al doilea concert în România, pe 13 iunie 2024, pe Arena Națională. Primul concert va avea loc la 12 iunie, tot pe Arena Națională.

Potrivit site-ului propriu, concertele fac parte din „Music of the spheres world tour”.

Turul va începe în Atena pe 8 iunie şi se va termina în Dublin pe 30 august.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati