Construcţia after-school-ului Şcolii „Sf. Andrei” din Sectorul 6 a fost finalizată, iar din toamnă minim 200 de elevi vor beneficia de această clădire, anunță Primăria Sectorului 6 pe Facebook.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au precizat că imobilul este prevăzut cu panouri solare şi fotovoltaice, ceea ce presupune un consum de energie aproape de zero.
Clădirea este protejată termic, cu temperatură controlată, centrală proprie, sistem de tratare a aerului şi dotări de calitate.
Are patru săli de clasă la parter şi tot atâtea la etaj, o sală multifuncţională de festivităţi, spaţiu de luat masa, zonă de relaxare, izolator, cabinet medical, spălătorie, curăţătorie, lift, toalete. Imobilul va fi mobilat şi dotat cu toate cele necesare, menţionează autoritatea locală.
Pe lângă noul corp de clădire, Şcoala „Sf. Andrei” mai are altele două, reabilitate, termoizolate, cu panouri fotovoltaice, centrale de tratare a aerului, încălzire monitorizată printr-un sistem informatizat inteligent. Terenul şi sala de sport sunt şi ele reabilitate, adaugă sursa citată.