FOTO/ Cum arată o școală modulară, în Sectorul 6! Elevii încep să învețe în ea de săptămâna aceasta

În ultimii patru ani, Sectorul 6 a investit masiv în Educație. Se consolidează și se reabilitează într-un ritm fără precedent școli, grădinițe, altele se construiesc de la zero. Toate acestea, fără a perturba prea mult procesul de învățare al copiilor. De pildă, școlile modulare reprezintă una dintre soluțiile administrației locale. Două dintre ele au fost recepționate ieri.

Săli de clasă spațioase, luminoase, aerisite, toalete dotate cu toate cele necesare, holuri, scări care duc de la parter la etaj, încălzire iarna și aer condiționat vara, așa arată cele două școli modulare ridicate în curtea Școlii Gimnaziale 169 din Sectorul 6. Una va fi folosită de elevii acestei școli, alta de elevii de la Colegiul PTTR “Gheorghe Airinei”, mutați aici cât timp clădirea lor cu risc seismic de grad I este în reconstrucție.

Ambele școli modulare au fost recepționate ieri.

Au câte 16 săli de clasă și, văzute atât de la exterior, cât și de la interior, nu se deosebesc cu nimic de o școală clasică. „Arată super!”, „Chiar mai bine decât multe școli”, „Nu e nicio diferență între o școală modulară și una clasică”, au comentat cetățenii pe pagina de Facebook a Primăriei Sectorului 6.

În Sectorul 6, consolidăm și reabilităm unități de învățământ, construim de la zero noi clădiri și suntem într-o dinamică permanentă. Aceste lucrări nu putem să le facem cu copiii în clase. E nevoie să construim școli modulare, cum e cazul aici, în curtea Școlii 169, unde sunt găzduiți elevii de la PTTR”, spune primarul Ciprian Ciucu. 

  • Peste jumătate de miliard de lei, investiți în infrastructura școlară 

Valoarea totală a investițiilor din educație din ultimii patru ani, în Sectorul 6, ajunge la 518 milioane de lei. Dintre aceștia, 206 milioane au fost atrași din fonduri nerambursabile. 16 unități de învățământ au fost reabilitate, 6 sunt în lucru și alte 16 urmează.

În plus, s-au construit de la zero șase clădiri (o creșă, o grădiniță și patru corpuri de școală), iar la trei se lucrează. Toate sunt clădiri „verzi”, moderne, sigure, frumoase.

  • 27 de școli și licee încep, de azi, programul „Școala după școală”

Astăzi, a început Programul „Școală după școală” în 27 de școli și licee înscrise în program, plus încă una care are semiinternat. Primăria Sectorului 6 a alocat peste 43 de milioane de lei pentru acest proiect, fiind singura din București care oferă această finanțare tuturor școlilor care au cerut și au obținut aviz de la Inspectoratul Școlar la Municipiului București. 

În total, 7.600 de elevi vor beneficia de o masă caldă și de activități educative timp de trei ore (12.00 – 15.00), fără coplată din partea părinților. Dacă există cerere de la minimum 50% dintre părinți, programul poate fi prelungit până la ora 18.00, contra cost, conform organizării interne a fiecărei unități de învățământ.

Programul se desfășoară în perioada 1 octombrie 2024 – 20 iunie 2025. Unitățile de învățământ din Sectorul 6 care beneficiază de acest program sunt:

  1. Școala Gimnazială Nr. 59
  2. Școala Gimnazială Nr. 117
  3. Școala Gimnazială Nr. 142
  4. Școala Gimnazială Nr. 153
  5. Școala Gimnazială Nr. 161 – Masă sănătoasă (catering) + „Școală după Școală”
  6. Școala Gimnazială Nr. 163 – „Școală după Școală” + semiinternat
  7. Școala Gimnazială Nr. 167
  8. Școala Gimnazială Nr. 168
  9. Școala Gimnazială Nr. 169
  10. Școala Gimnazială Nr. 197
  11. Școala Gimnazială Nr. 206
  12. Școala Gimnazială Nr. 279
  13. Școala Gimnazială Nr. 311
  14. Școala Gimnazială „Sfântul Andrei”
  15. Școala Gimnazială „Sf. Constantin și Elena”
  16. Școala Gimnazială „Adrian Păunescu” – „Școală după Școală” + semiinternat
  17. Școala Gimnazială „Ion Dumitriu” – Masă sănătoasă (catering) + „Școală după Școală”
  18. Școala Gimnazială „Orizont” – „Școală după Școală”+semiinternat
  19. Școala Gimnazială „Sfântul Calinic de la Cernica”
  20. Școala Gimnazială „Regele Mihai I”
  21. Liceul Teoretic „Eugen Lovinescu”
  22. Liceul Teoretic „Marin Preda”
  23. Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”
  24. Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”
  25. Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”
  26. Liceul Tehnologic „Antim Ivireanul”
  27. Liceul cu Program Sportiv „Mircea Eliade”
  28. Școala Gimnazială Nr. 156 – semiinternat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati