FOTO Imagini cutremuratoare. Un bărbat din Ilfov şi-a incendiat calul și căruța

Un bărbat de 41 de ani din Afumați, județul Ilfov, este cercetat de poliție după ce, în dată de 9 martie, și-a incendiat calul și căruța. Anchetatorii au găsit și un câine de talie mare nehranit de mai multă vreme.

Conform anchetatorilor, bărbatul și-a înhămat calul la căruță, a încărcat atelajul cu materiale combustibile și apoi a incendiat atelajul, luând foc atât calul, cât și căruța.

La scurt timp, la fața locului au ajuns polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Ilfov, un criminalist și un medic veterinar care au contatat faptul că animalul incediat prezența leziuni și plăgi deschise de arsura pe o suprafață de 30-40% din corp, aflându-se în șoc post-traumatic, ulterior fiindu-i acordate îngrijiri medicale de specialitate, scrie ziare.com.

„Totodată, la fața locului au găsit și un câine de talie mare, din rasă metis de ciobănesc carpatin, care se află în stare de inaniție, fiind înfometat de către proprietar.

În urma intervenției pompierilor și asistenței medicale de specialitate a medicilor veterinari din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și de Siguranță a Animalelor Ilfov ecvină incediata a fost salvată, această aflându-se în prezent sub tratament de specialitate. Astfel, au fost emise ordinele de plasare a animalelor, ocazie cu care au fost transportate în adăposturi de specialitate.

De asemenea, persoana în cauză a fost transportată de către polițiști la un spital de boli neuropsihice din Ilfov, fiind internată în temeiul Legii 487/2002, cu afecțiuni neuropsihice.

În cauză, sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de schingiuire a animalelor și distrugere prin incediere, cauza urmând a fi prezentată structurii de parchet competențe, în vederea propunerii unei măsuri de siguranță cu caracter medical sau unei măsuri preventive”, transmite IPJ Ilfov.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati