Un incendiu s-a produs, miercuri, la două vagoane dezafectate poziționate între Podul Grant și Podul Basarab, a anunțat ISU București-Ilfov.
UPDATE: ”CFR Călători informează că în data de 27 septembrie a.c., s-a produs un incendiu la 2 vagoane dezafectate din staţia Bucureşti Basarab. Conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii, a fost avizat Serviciul de urgenţă 112, iar echipele de intervenţie specială s-au deplasat la faţa locului pentru stingerea incendiului. Din primele informaţii nu a fost găsită nicio persoană rănită. Menţionăm că circulaţia trenurilor nu este afectată”, au transmis, la rândul lor, reprezentanţii CFR Călători.
Știre inițială
Au fost alertate șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD.
„În jurul orei 12:45, în grupa tehnică Basarab (Grupa B), s-a produs un incendiu la un vagon dezafectat, staţionat pe linia 3 B. S-a solicitat intervenţia pompierilor militari.”, a transmis, miercuri, CFR Infrastructură.
Circulaţia trenurilor nu este afectată.