Oana Zăvoranu este consiliera de imagine a primarului Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone. Contactat de HotNews.ro, edilul a declarat că aceasta se va ocupa de relația cu mass-media în poziția de consilier personal neremunerat.
”Oana nu are o necesitate de bani. Are o experiență vastă în domeniul TV. Îmi aduc aminte că acum 30 de ani când facea o emisiune la TVR am fost invitatul ei, ne cunoaștem de atunci. Am avut o relație foarte frumoasă de-a lungul timpului”, a declarat pentru HotNews.ro Cristian Popescu Piedone.
Oana Zăvoranu a pus o întreagă galerie foto cu ea și ”viitorul ei șef” atât pe pagina ei de Facebook, cât și pe Instagram.
Actriță, cunoscută pentru rolul din producția romanească „Numai Iubirea”, a fost membră PRM, iar în 2008 Corneliu Vadim Tudor chiar o anunța drept candidată pentru un post de deputată sau senatoare.
Ulterior, ea a renunțat la candidatură.