A fost incendiu, marți după-amiază, la Parlament. Zona de la parter, unde este intrarea vizitatorilor, a fost evacuată, după ce un bărbat ar fi dat foc magazinului cu suveniruri. El este căutat de Poliție. Acesta ar fi reușit să fugă din clădire și e căutat în parcurile din zonă și la metrou.
Autoritățile difuzează imaginea atacatorului mergând prin curtea Parlamentului și cere populației sprijin pentru depistarea lui.
Cei care îl văd pe individ sunt instruiți să contacteze numărul de urgență 112 și să nu-l abordeze pe bărbat, acesta fiind considerat periculos.
- Secţia 17 Poliţie a fost sesizată, marţi, prin numărul de urgenţă 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi aruncat cu o substanţă, posibil inflamabilă, în incinta unei săli de circa 30 de metri pătraţi din Palatul Parlamentului.
„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, iar din primele cercetări s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, vizitator, ar fi aruncat cu o substanţă inflamabilă. Incendiul a fost într-o încăpere pentru vizitatori, aproximativ 300 de persoane fiind evacuate la acel moment. Din primele informaţii, nu există persoane rănite”, informează Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 17 Poliţie, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Pompierii bucureşteni precizează că incendiul s-a produs într-o încăpere pentru vizitatori, pe o suprafaţă de 30 mp.
„Au ars elemente textile şi de birotică. În urma evenimentului nu sunt persoane rănite. Au intervenit forţele din cadrul Detaşamentului de Pompieri Palatul Parlamentului. În momentul de faţă incendiul este lichidat”, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).