FOTO/ Primăria Sectorului 6 dă startul înscrierilor pentru a obține un loc de bicicletă

Duminică spre luni, de la ora 00.00, vă puteți înscrie pentru a obține loc pentru bicicleta voastră într-una dintre cele două smart bike-uri, amenajat pe Aleea Băiuț și strada Zboina Neagră din Sectorul 6. Acestea au fiecare câte 25 de locuri.

Înscrierile se fac aici: https://parcari.adps6.ro/…/solicitare-loc-de-parcare…

Pot fi închiriate cel mult două locuri de apartament, iar costul anual pentru o bicicletă este de 100 de lei.

Parcările sunt dotate cu panouri fotovoltaice, astfel că energia electrică necesară vine de la soare, dar și cu camere de supraveghere atât în exterior, cât și în interior.

Fiecare beneficiar de loc de parcare va primi cartelă de acces, după semnarea contractului.

În curând, se deschide și parcarea din strada Fabricii, unde vor încăpea 50 de biciclete.

Anul trecut, primăria a construit patru astfel de locații, primele parcări pentru biciclete din București, pe Vintilă Mihăilescu nr. 12, Aleea Râmnicel nr. 2, Str. Ghirlandei nr. 50, Bd. 1 mai nr. 26.

În total, sunt 100 de locuri, între blocuri, iar cu cele noi vom ajunge la 200. Pentru că știm cu toții că e greu să ții una, două biciclete într-un apartament, din lipsă de spațiu.

Până la finele anului, Administrația Comercială Sector 6 va amenaja alte zece astfel de parcări.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati