Sute de profesori s-au prezentat, vineri dimineață, la Romexpo pentru a se vaccina antiCovid.
În această situație, s-a format o coadă de câteva sute de persoane, conform imaginilor transmise de Realitatea PLUS.
Amintim că vaccinarea pentru personalul din învățământ a debutat miercuri, iar în prima zi au fost inumizate 3.800 de cadre didactice.
„3.800 de cadre didactice au fost vaccinate cu AstraZeneca (1.748) și Pfizer (2.052), reprezentând 20.8 % din totalul persoanelor vaccinate astăzi cu prima doză (18.262)”, a anunțat RO Vaccinare, pagina oficială a campaniei de vaccinare în România.