Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) şi Societatea de Transport Bucureşti (STB), împreună cu partenerii lor, organizează o serie de activităţi pentru copii şi adulţi, de la plimbări cu vehicule istorice şi expoziţii, la concursuri şi vizite tematice în unităţi ale STB şi Metrorex, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii.
Potrivit unui comunicat al TPBI, tema ediţiei din acest an, „Mobility for Everyone – Mobilitate pentru toţi”, aduce în prim-plan mobilitatea accesibilă tuturor generaţiilor.
„TPBI, STB SA şi partenerii lor vă aşteaptă în Parcul Regele Mihai I, la Gara de Nord, la Gara Basarab, în Autobaza şi Depoul Giurgiului sau în Depoul Metrorex de la Străuleşti, pentru un weekend plin de bucurii, în care veţi descoperi lucruri vechi şi noi şi veţi face o incursiune în istoria transportului public”, se arată într-un comunicat al TPBI.
În acest context, Parcul Regele Mihai I (TogetherForActiveMobility) devine punct de plecare pentru liniile speciale către atracţii din Ilfov şi locul în care bucureştenii sunt aşteptaţi de echipaje şi vehicule speciale, un concert de fanfară, activităţi pentru copii şi plimbări cu bicicleta.

În Gara Basarab (TogetherForConnections) cei interesaţi pot descoperi vehicule istorice de transport public, pot participa la concursuri cu premii, cu întrebări despre transportul public şi pot călători cu tramvaie, troleibuze şi autobuze speciale, puse în circulaţie cu ocazia evenimentului.
De asemenea, participanţii pot intra în culisele transportului public prin vizite ghidate, să descopere vehicule de la trecut la prezent şi să urmărească evoluţia tramvaielor fabricate şi modernizate la URAC (TogetherBehindTheScenes). De aici pleacă şi Mobility Line 707, către Fortul 13 Jilava, precum şi alte linii speciale.
Liniile speciale duc către obiective precum Fortul 13 Jilava, Piscu Muzeu Atelier, Palatul Brâncovenesc şi mănăstirile Snagov, Pasărea şi Sitaru (TogetherWeExplore). La Fortul 13 Jilava sunt programate două vizite în fiecare zi, la orele 12:00 şi 16:00, în limita locurilor disponibile.

La Gara de Nord (TogetherForRailHeritage), vor putea fi văzute Trenul Prezidenţial, automotorul Malaxa nr. 780, material rulant modernizat şi nou şi pot fi vizitate Muzeul CFR şi Salonul Regal.
La Bucureşti Vest vor putea fi descoperite vehicule pentru întreţinerea şi diagnoza căii ferate şi biroul impiegatului de mişcare. În plus, vor fi organizate călătorii urbane cu trenul pe relaţia Bucureşti Nord (Gara Basarab) – Bucureşti Vest – Bucureşti Progresul.
Programul este completat de vizite la simulatorul de metrou şi în Depoul Străuleşti al Metrorex (TogetherBeyondThePlatform) în perioada 19-20 septembrie 2026, orele 10:00-13:00, pe baza înscrierii prealabile, în limita locurilor disponibile.

Evenimentele, programul complet şi traseele liniilor speciale pot fi consultate pe site-ul oficial al TPBI, la pagina Săptămâna Europeană a Mobilităţii – 2026.


