Raluca Răducanu, cunoscută ca Fata cu Vioara de Cristal și fostă concurentă X Factor, susținută de ONG-ul Taxiul cu Bomboane, a dat startul inițiativei de a dărui ritmuri de vals celor ce tratează zi de zi pacienți care se luptă cu noul coronavirus.
Pentru câteva momente, personalul medical s-a bucurat de un recital emoționant la vioară, desfășurat în incinta spitalelor. Ideea a fost preluată și de alți artiști care s-au alăturat cauzei, potrivit unui comunicat de presă.
Raluca a reușit sa le aducă medicilor un zâmbet pe buze prin intermediul unor piese vals precum: Adagio – Ave Maria, Eugeniu Doga – Gramofon sau Second waltz – Shostakovic.
„Încă de mică visam că o să vindec lumea cu vioara mea, și nu orice vioară, o vioară de cristal. Azi am ajuns la forma instrumentului la care visez, Alexandra Văcăruși reușind ca, timp de trei săptămâni, să-mi împodobească vioara cu mii de cristale. Așadar, acum, când lumea are nevoie de vindecare, sunt pregătită să-mi împlinesc menirea și să dăruiesc muzica mea tuturor spitalelor și instituțiilor din linia 1, căminelor de copii și azilelor de bătrâni”, a declarat Fata cu Vioara.
„Bineînțeles că mă voi adapta noilor reglementări de siguranță, toate recitalurile se vor ține afară, în curțile instituțiilor”, a adăugat Raluca.
Prima prestație a Ralucăi Răducanu a avut loc la spitalul Colțea din București, artista declarând că „A fost unul dintre momentele în care am simțit că trăiesc cu adevărat”. Medicii au ieșit la geam, au dansat pe ritmuri de vals și au primit cu sufletul deschis toată emoția transmisă. În următoarele zile, Fata cu Vioara va concerta la Institutul Matei Balș.
Raluca Răducanu este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, fostă concurentă X Factor și Eurovision, solistă și instrumentistă în trupa The Jacks.
Totodată, artista este membră a ONG-ului „Taxiul cu Bomboane”, asociație non-profit care aprovizionează cu donații cămine de copii, spitale și aziluri de bătrâni. Asociația Taxiul cu Bomboane, a ales să se implice în aceste momente grele ale pandemiei.
Copii din București, Brașov, Prahova, Târgoviște și alte localităti, cât și copiii carantinați au primit daruri, apă, dulciuri, hrană, sucuri, dezinfectante și alte lucruri de maximă necesitate. Nu au fost uitați bătrânii abandonați, oamenii străzii, iar prioritate maximă au avut #oameniidinliniaîntâi! Cadre medicale, dar și polițiști, poștași, farmaciști, curieri, au primit sandvișuri și apă minerală, fursecuri și cafele, sucuri și peste 30.000 de flori.