FOTO Revoltător! Cum așteaptă bolnavii de cancer testul Covid, înainte de internarea pentru citostatice

Imagine revoltătoare de la Institutul Fundeni, unde sute de bolnavi de cancer sunt puși să aștepte într-un spațiu închis, în aglomerație, pentru a fi testați anti-Covid. Testul este obligatoriu înainte de internarea în spital pentru efectuarea de citostatice sau alt tip de tratament specific acestei boli, potrivit Digi24.

Fotografia care îi înfățișează pe pacienți a fost realizată în dimineața zilei de luni, 26 octombrie, pe unul dintre holurile Institutului Oncologic din București și publicată pe o rețea socială, alături de un mesaj dur:

Facebook / Cristina Severin

”Aceasta este doar jumătate din coada la care stau bolnavii de cancer înainte de internare, pentru a fi testați de Covid. Este spațiu închis, doamnelor și domnilor, cei mai mulți dintre oamenii de acolo au sistemul imunitar compromis din cauza citostaticelor, doar că unora dintre dumneavoastră nu li se pare nimic „fishy” în atitudinea autorităților față de noi toți. Pe de o parte, purtăm măști toată ziua, ne vor închide noaptea în case, pe de altă, în spitalele de stat se întâmplă ce vedeți și dumneavoastră. Cum de se răspândește sarscovul așa repede? Cum vedeți. Imaginea este de azi”, a scris pe Facebook Cristina Severin.

Pacienții sunt nevoiți să aștepte să fie testați înainte de a fi internați în spital, acolo unde merg pentru a face tratamentele periodice dificile, precum citostatice. ”Sunt bolnavii de cancer care vin la tratament la un interval regulat de timp, conform schemei, pentru a li se administra citostaticele”, se mai arată în comentariile aferente imaginii.

Mai mult, persoanele aflate în acel spațiu închis ar fi fost programate pentru a efectua testul anti-Covid, obligatoriu pentru a putea rămâne în unitatea medicală pentru tratament.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati