FOTO Șase vidanje surprinse într-o localitate de lângă București în timp ce se pregăteau să descarce ape neepurate direct în râu

Apele râului Ciorogârla, afluent al râului Sabar din judeţul Ilfov, au fost din nou poluate cu ape uzate neepurate provenite de la vidaje din zona oraşului Magurele.

În acest sens, inspectorii Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea au solicitat sprijinul Poliţiei pentru întocmirea unui dosar penal.

„În timpul unui control, Inspecţia Teritorială a Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu din cadrul Apele Române Argeş-Vedea a surprins o vidanjă şi alte cinci care aşteptau să descarce.

Apele uzate erau evacuate total neepurate direct în râul Ciorogârla, prin canalul principal din incinta staţiei de epurare a oraşului.

Deşi în urmă cu 10 zile S.C. Apă Canal Ilfov S.A. a fost amendată cu 40.000 de lei pentru aceleaşi încălcări ale legii şi i s-a dispus blindarea canalului de acces al vidanjelor, inspectorii au găsit încă un canal prin care operatorul de apă-canal permitea deversarea apelor uzate neepurate direct în râu”, au scris reprezentanţii ANAR pe pagina oficială de Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati