O secție de pediatrie a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului a fost complet renovată. Este a patra secție renovată din sponsorizări.
Saloanele și rezervele au băi proprii și cădițe pentru spălarea celor mici. Iar pentru o atmosferă relaxată, peste tot sunt desenate personaje din povești ori filme de animație.
În câteva zile, după ce se va face dezinfecția generală, aici vor putea fi internați primii pacienți.
Șase saloane și patru rezerve în care pot fi internați 28 de copii cu probleme digestive, de la nou-născuți până la vârsta de 3 ani, arată acum ca un spital din străinătate. Renovările au început în luna februarie.
”220.000 de euro a costat întreaga lucrare, iar 160.000 au venit din donațiile strânse de asociația respectivă”, a declarat pentru stirileprotv.ro Conf. dr. Mihai Craiu.
Pe lângă băi proprii, în saloane și rezerve există paturi în care pot sta părinții când vin cu cei mici la spital, dar și cădițe în care să fie spălați copii, astfel încât să nu mai meargă într-o baie comună.
Este a patra secție din institut renovată din bani obținuți în mare parte din sponsorizări, după UPU, secția Izolare 1 și Pediatrie 1. De această dată, Asociația “Zi de bine” s-a implicat în proiect.