FOTO/ Trafic restricționat pe Bd. Basarabia după o surpare a carosabilului. PMB: ”Terenul s-a erodat în timp, din cauza unei conducte sparte”

Traficul rutier este restricționat temporar pe Bulevardul Basarabia, în urma unei surpări a carosabilului, anunță Brigada Rutieră. Primăria Municipiului București precizează că incidentul a fost descoperit în timpul lucrărilor de modernizare a liniei de tramvai, după ce constructorul de pe Lotul 1 a identificat o eroziune a terenului cauzată de o conductă spartă, care a dus la cedarea unei porțiuni de carosabil.

Potrivit Poliției Rutiere, firma care reabilitează linia de tramvai, societatea PORR, a informat că în dreptul refugiului din apropierea intersecţiei cu Şoseaua Mihai Bravu s-a produs o surpare.

Ulterior sesizării, echipele de muncitori din cadrul Apa Nova s-au prezentat la fața locului pentru a face verificări. În urma acestora a rezultat necesitatea restricționării traficului din zonă. Circulația de pe Bulevardul Basarabia este afectată pe sensul de mers dinspre Câmpia Libertății către Șoseaua Mihai Bravu.

„În urma verificărilor efectuate de lucrătorii Apa Nova, s-a constatat necesitatea restricționării traficului rutier pe Bd. Basarabia, sensul de circulație de la intersecția cu strada Câmpia Libertății către Șoseaua Mihai Bravu, pentru a elimina riscurile și a putea interveni”, a transmis Brigada Rutieră printr-un comunicat de presă.

Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să evite zona pe durata efectuării intervenţiei, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să respecte semnificaţia semnalizării rutiere temporare, precum şi semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Foto: Primăria Municipiului Bucureşti

Primăria București: Terenul s-a erodat în timp, din cauza unei conducte sparte

Primăria Municipiului București a venit cu clarificări și a precizat că situația a fost descoperită în timpul lucrărilor de modernizare a liniei de tramvai, când constructorul de pe Lotul 1 a identificat o porțiune afectată de eroziunea terenului, provocată de o conductă spartă.

  • ”Noroc cu lucrările de modernizare pe care facem la linia de tramvai!

Constructorul care lucrează pe Lotul 1, pe Bd. Basarabia, a descoperit astăzi că terenul s-a erodat în timp, din cauza unei conducte sparte și s-a surpat pe o mică porțiune.
A anunțat imediat Brigada Rutieră, la fața locului a sosit și Apa Nova, compania care deține conductele. După verificarea stării din subteran, au decis închiderea temporară a circulației. Zona afectată se află în apropierea intersecției cu Șoseaua Mihai Bravu.”, arată sursa citată.

Autoritățile continuă verificările în subteran și vor lua măsurile necesare pentru remedierea situației și reluarea traficului în condiții normale.

Circulația liniei 640, afectată

În contextul restricțiilor ce au fost impuse de Brigada Rutieră luni, 30 martie, Societatea de Transport București (STB) a anunțat că linia de autobuz cu indicativul 640 va avea, temporar, un traseu deviat pe sensul de mers către „Piața Sfânta Vineri”.

Mai precis, autobuzele vor circula pe:

  • Câmpia Libertății, Str. Gheorghe Pătrașcu, Șoseaua Mihai Bravu, Bd. Basarabia, apoi pe traseul de baza.
Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati