Trenul Interregio 1751, care a plecat duminică din gara București Nord în jurul orei 11,00 și trebuia să ajungă la Burdujeni la ora 17,00 a rămas blocat în plin câmp între Adjud și Sascut, după o defecțiune la locomotivă, scrie Monitorul de Suceava.
- Astfel, zeci de pasageri au preferat să plece pe câmp, spre drumul național, pentru a căuta o alternativă de a ajunge la destinație.
În tren se aflau circa 400 de călători, iar o parte dintre aceștia au decis să coboare din trenul care stătea în câmp și să meargă la marginea E85, pentru a lua o ocazie, sau să plece acasă cu mașinile prietenilor, care au fost chemați prin intermediul telefonului mobil pentru a-i prelua.
Trenul a ajuns la Suceava cu două ore și jumătate întârziere, iar în gara Bacău, bătrânii și minori au primit apă și biscuiți.