FOTO/ Viceprimarul Horia Tomescu: Spaţiul din faţa Teatrului Naţional, amenajat urbanistic

Viceprimarul Capitalei Horia Tomescu anunţă că au fost finalizate lucrările de amenajare peisagistică din faţa Teatrului Naţional Bucureşti.

  • „După aproape 10 ani în care nu s-a făcut nicio reparaţie, astăzi, spaţiul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti a fost readus la viaţă şi redat oraşului. Aproximativ 5.000 mp de spaţiu verde şi-au recăpătat prestigiul şi sunt gata să fie vizitaţi. În aproximativ două luni de zile am reuşit să reparăm toate aleile deteriorate, să reabilităm sistemul de irigaţii şi cel de iluminat public, să înlocuim mobilierul urban şi să reamenajăm peisagistic tot spaţiul verde din faţa TNB. Am plantat sute de specii flori, arbuşti, subarbuşti, plante perene şi ierburi ornamentale care vor da viaţă locului”, scrie viceprimarul, pe Facebook.

La începutul lunii aprilie, Horia Tomescu anunţa că Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a semnat cu Trustul de Clădiri Metropolitane contractul de lucrări pentru reparaţii la aleile aferente spaţiului verde din faţa Teatrului Naţional, în valoare totală de 305.000 lei.

„Urmăresc personal ca lucrările să respecte toate cerinţele tehnice şi să avem, în acest loc emblematic al Bucureştiului, alei şi mobilier urban de calitate şi un spaţiu verde reprezentativ pentru inima unei capitale europene”, scria viceprimarul, pe Facebook.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati