Francezii se plâng iar de condiţiile de la Bucureşti, după eliminarea de la EURO 2020

0
229
sursa foto: Compania Municipală Turistica București

Noël Le Graët, președintele Federației Franceze de Fotbal, s-a plâns de condiţiile de pregătire de la Bucureşti, la câteva zile după ce un jurnalist francez a dat vina pe zgomotul din jurul hotelului pentru eliminarea Franţei de către Elveţia de la EURO 2020. 

„Să încheiem discuția despre hotel. Nu am pierdut din cauza hotelului. În schimb, baza de pregătire chiar nu a fost bună. Asta trebuie să admit. Dar nu putem spune că, dacă am fi schimbat hotelul, nu am fi primit ultimele două goluri din meciul cu Elveția…

Când legi victoriile, totul e grozav la fotbal. Când pierzi e mereu vina altora… Nu sunt de acord cu asta”, a spus Le Graët, potrivit L’Equipe.

Jurnalist francez, nemulţumit de condiţiile de cazare ale Franţei

Hugo Delom, jurnalist la publicaţia franceză L’Equipe, a criticat Bucureştiul pentru modul în care a organizat Campionatul European, dar a vorbit şi despre felul în care arată Capitala, scrie dcnews.ro.

„În afara unei replici a Arcului de Triumf, nu e chiar evident (că Bucureștiul este Micul Paris – n. red).

Bucureștiul e un oraș eterogen, cu un mozaic de cartiere foarte diferite. E dificil să găsești puncte comune între festivul Lipscani, împrejurimile șic ale parcului Herăstrău și aceste serii de blocuri lungi, albe sau gri. Euro? Doar panourile albastre demonstrează existența competiției. Trebuie să fii creativ pentru a detecta o formă de efervescență. Steagurile naționale flutură peste tot. Și, pe măsură ce ne apropiem de Palatul Parlamentului, sentimentul de a nu vedea decât aceste benzi, albastru, galben și roșu, se întărește”, a transmis jurnalistul francez.

În plus, acesta s-a plâns şi de gălăgia din jurul hotelului unde a fost cazată delegaţia franceză pentru meciul cu Elveţia. „În caz de calificare, nu e sigur că cei din națională vor mai rămâne prea mult la București”. Dar, arăta și aspectele pozitive: „Camere de bună calitate, terase, balcoane, piscine, săli de sport și de recuperare”, scria acesta, citat de Prosport.

Selecţionerul Franţei l-a contrazis

„Noi am fost primiţi foarte bine, nu ne plângem de absolut nimic. Nu noi am ales hotelul, UEFA l-a ales, şi pot spune că este foarte frumos, condiţiile sunt foarte bune. Mă bucur să văd atâţia suporteri, din păcate nu am reuşit să facem fotografii cu ei sau să le oferim autografe aşa cum ne-am fi dorit. Stadionul pe care ne-am antrenat ieri (n.r. „Arcul de Triumf”) a fost în stare foarte bună, de o calitate înaltă, aşa că nu suntem îngrijoraţi de nimic.

Chiar pot spune că pentru noi a fost mai bine aici decât la Budapesta ca urmare a temperaturii. Chiar dacă sunt temperaturi ridicate şi aici, nu este totuşi la fel de cald ca la Budapesta. Dar revin şi spun că nu pot să mă plâng absolut deloc de condiţiile de la hotel”, a spus Didier Deschamps, la conferința de presă.

Franţa a pierdut meciul de la Bucureşti contra Elveţiei, după loviturile de departajare cu 5-4. În 120 de minute, scorul a fost 3-3, după ce francezii au avut la un moment dat 3-1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.