Fundaţia Comunitară Bucureşti, scrisoare către Nicușor Dan pentru protejarea parcurilor

Fundaţia Comunitară Bucureşti a transmis o scrisoare către primarul general Nicușor Dan pentru a-i atrage atenția asupra necesității protejării parcurilor bucureștene.

Mai jos redăm textul scrisorii

„Printr-un demers apolitic, pornit de la firul ierbii, solicităm Primăriei Municipiului Bucureşti şi Consiliului General să îşi asume rolul de protectori ai interesului public şi să aducă modificări esenţiale în avizarea, monitorizarea şi aplicarea de sancţiuni, conform prevederilor legale în vigoare, pentru evenimentele de tip concerte şi festivaluri organizate în parcurile din capitală.

Dorim prioritizarea dreptului tuturor cetăţenilor la un mediu sănătos, protejând puţinele parcuri existente de organizarea evenimentelor majore care implică montarea unor scene sau construcţii temporare pe spaţiul verde, folosirea instalaţiilor cu sunet amplificat şi program prelungit în noapte, ori îngrădirea accesului public la spaţiul verde.

Avem nevoie de evenimente culturale şi de timp petrecut împreună, mai mult ca oricând. Concertele şi festivalurile sunt piloni ai dezvoltării pentru multe oraşe şi este evident că Bucureştiul are nevoie de ele. Însă, dacă nu sunt organizate cu grijă faţă de natură şi oameni, în spaţii special amenajate pentru a primi mase mari de oameni, ajung să provoace doar nemulţumire utilizatorilor zilnici ai parcurilor, precum şi celor care locuiesc în vecinătatea acestora, să afecteze grav şi ireversibil patrimoniul verde al capitalei.

Dezvoltarea reală nu înseamnă degradare şi nu amanetează dreptul la un mediu sănătos al cetăţenilor, garantat prin Constituţie. Cu siguranţă evenimentele culturale sunt relevante, dar PMB trebuie să vegheze ca maniera lor de desfăşurare să nu intre în conflict cu respectul faţă de cetăţeni şi puţinele spaţii verzi din capitală.

În acest moment, modul în care sunt avizate aceste evenimente de către Primăria Municipiului Bucureşti şi modul în care Poliţia Locală monitorizează respectarea legislaţiei cu privire la protecţia spaţiilor verzi şi a nivelului admis de zgomot par să nu ţină cont de interesul public. Spaţiile verzi şi cetăţenii din Bucureşti sunt fără protecţie în faţa acestor abuzuri, iar acest lucru trebuie să se schimbe.

Noi, organizaţiile şi grupurile de iniţiativă civice semnatare, solicităm Primăriei Municipiului Bucureşti şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti să îşi asume responsabilitatea de protector al interesului public şi să aducă modificări esenţiale în modul în care evenimentele de tip concerte şi festivaluri sunt organizate, astfel încât:

1. Evenimentele organizate în parcuri nu trebuie să îngrădească accesul liber şi gratuit la spaţiul verde public. #parcNUţarc
Dat fiind faptul ca ne situăm cu mult sub dezideratul de 26 mp de spaţiu verde/capita, considerăm profund greşită restrictionarea accesului cetăţenilor la spaţiul verde public sau condiţionarea de plata unui bilet. Atât în Izvor (iunie 2022), cât şi în Grădina Cişmigiu (iulie-septembrie 2020), suprafeţe mari din parc au fost închise pentru perioade lungi. În Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), porţiuni din parc sunt permanent închise sub pretextul organizării unor evenimente culturale la terase.

2. Evenimentele care concentrează mase mari de oameni şi implică montarea de scene nu trebuie să fie organizate distrugând spaţiul verde public. #dezvoltareNUdegradare
Cea mai evidentă dovadă a faptului că acest tip de eveniment afectează puternic spaţiul verde este starea în care se află Parcul Izvor după evenimentele organizate în aceasta vară, peluzele fiind distruse, pline de cioburi şi mucuri de ţigară. Totodată, arborii sunt afectaţi de circulaţia utilajelor grele în faza de instalare a echipamentelor, dar în lipsa Registrului Verde aceste prejudicii nu pot fi evidenţiate pe termen scurt, mediu şi lung. Parcurile din capitală nu sunt echipate logistic ori pregătite din punct de vedere peisagistic pentru a găzdui evenimente ample, cu mii de participanţi, pe spaţiul verde. Distrugerile cauzate deteriorează calitativ utilizarea parcurilor, cetăţenii şi natura fiind afectaţi pe termen scurt, mediu şi lung.

3. Evenimentele care folosesc sunet amplificat nu trebuie organizate în proximitatea zonelor rezidenţiale: poluarea fonică afectează mediul şi scade calitatea locuirii pentru vecini. #sunetNUzgomot
Din punct de vedere legal, limita de zgomot în parcuri este de 60 dB (A), ceea ce exclude din start amplificarea sunetului în parc prin intermediul boxelor de mari dimensiuni. Atunci când zgomotul depăşeşte această limită, el afectează ecosistemul parcului, clădirile din vecinătatea imediată şi calitatea locuirii prin vibraţiile generate de sunetele amplificate. De asemenea, Legea 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, nu permite continuarea activităţilor după ora 23:00 . În cazul festivalului din Parcul Izvor, concertele s-au desfăşurat până la ora 3:00 dimineaţa, în ciuda amenzilor pe care Poliţia Locală le-a aplicat.

4. Instituirea unor mecanisme clare şi transparente de avizare, control şi sancţiune, care să conducă la responsabilizarea organizatorilor de evenimente în spaţiul public. #responsabilitateNUscuze
Modul de redactare al protocoalelor pentru desfăşurarea acestor evenimente este unul strict formal, cu preluarea unor reguli vag formulate, insuficient detaliate pentru protejarea spaţiilor în care se desfăşoară şi non-conforme cerinţelor particulare ale fiecărui loc.
O propunere este ca anterior instalării logisticii necesare desfăşurării evenimentelor să se facă o constatare a stării iniţiale a terenului public şi preluarea spaţiului sub rezerva depunerii unei garanţii. Pe durata în care organizatorul ocupă domeniul public, Primăria Municipiului Bucureşti, prin instituţiile publice din subordine, trebuie să monitorizeze respectarea condiţiilor impuse de protocol în mod proactiv. Dacă termenii protocolului sunt încălcaţi, evenimentul trebuie sistat imediat, iar garanţia reţinută.

Vă rugăm să protejaţi, conform legii, dreptul legitim al cetăţenilor la un mediu sănătos împreună cu integritatea şi calitatea spaţiilor verzi, găsind alte locuri mai potrivite pentru desfăşurarea concertelor şi festivalurilor decât parcurile din proximitatea zonelor de locuit. În acest scop, suntem deschişi la dialog şi ne oferim sprijinul pentru reglementarea modului în care evenimentele publice de amploare sunt avizate şi organizate în Bucureşti.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati