Fundaţia Regală Margareta a României: 150 de vârstnici din Bucureşti şi din ţară primesc meniuri tradiţionale şi pachete alimentare de Sărbători

Mai mult de un sfert din cei 3,7 milioane de vârstnici ai României, trăiesc singuri, mulţi dintre ei fiind afectaţi de imobilitate fizică, boli cronice sau lipsuri materiale. Distanţarea socială i-a afectat mai ales pe aceştia, accentuând stările de anxietate şi lipsurile cu care se confruntă. În aceste condiţii, numărul celor care caută sprijin a crescut considerabil.

De la declanşarea pandemiei, Fundaţia Regală Margareta a României a venit în ajutorul a aproape 5.000 de seniori, prin echipamente sanitare şi de protecţie, pachete cu bunuri de necesitate zilnică, livrare gratuită la domiciliu a cumpărăturilor sau a medicamentelor, consiliere socială prin telefon, susţinerea serviciilor sociale de îngrijire la domiciliu sau sprijin practic în locuinţă, dar şi sprijin emoţional sau consiliere psihologică gratuită.

În aceste zile, Fundaţia continuă să fie alături de persoanele vârstnice, oferindu-le acestora, împreună cu partenerii săi, cele necesare pentru masa de sărbători.

Astfel, până la finalul zilei, 100 de vârstnici din Bucureşti vor primi la domiciliu, cu ajutorul voluntarilor Fundaţiei, pachete care includ:

– meniu festiv oferit de CityGrill prin donaţiile clienţilor,

– produse alimentare din partea Albalact, Lăptăria cu caimac şi Mega Image,

– produse sanitare, inclusiv măşti de protecţie, din partea Mega Image.

De asemenea, 50 de seniori din ţară, sprijiniţi constant de-a lungul anului de Fundaţie prin diverse acţiuni, au primit în această lună, tichete sociale în valoare de 200 lei, pentru procurarea de produse necesare în această perioadă.

Doamna Lidia are 75 de ani de viaţă, plini de încercări. După o carieră de economist, a sperat că perioada pensionării va fi una fără griji, însă după pierderea soţului a rămas fără locuinţă. Chiar dacă nu a avut copii, doamna Lidia a avut grijă de cei ai vecinilor, pe care i-a ajutat la teme. În prezent, se deplasează în scaun rulant, dar nu şi-a pierdut niciodată optimismul, demnitatea şi credinţa, a rămas o învingătoare. Acum doamna Lidia primeşte ajutor şi susţinere de la Fundaţia Regală Margareta a României, fiind beneficiar al serviciului de reapelare săptămânală şi a pachetelor lunare de ajutor.

Cei 150 de seniori fac parte din rândul beneficiarilor programului Telefonul Vârstnicului, singura linie telefonică gratuită şi confidenţială dedicată persoanelor vârstnice, accesibilă la nivel naţional prin intermediul căreia, aceştia primesc informaţii punctuale, practice, consiliere, sprijin practic sau emoţional. Dintre cei 9.500 de apelanţi unici care au sunat la Telefonul Vârstnicului în perioada 2015-2020, 44% locuiesc în Bucureşti. Linia de ajutor este finanţată în prezent de Fundaţia Vodafone România, C.N. Loteria Română şi Johnson Wax.

Deoarece numărul celor care solicită ajutor continuă să crească, Fundaţia Regală Margareta a României îşi propune să ajute prin proiectele sale şi o reţea de parteneri sociali, până la 20.000 de seniori. Acest lucru poate fi posibil şi prin implicarea şi contribuţia companiilor şi a persoanelor fizice la Fondul pentru Vârstnici prin care Fundaţia ajută persoanele vârstnice care se confruntă cu situaţii dificile de viaţă.

Companiile care doresc să contribuie, pot descărca şi completa contractul AICI https://sponsorizez.ro/

Persoanele fizice care vor să contribuie cu o donaţie lunară, pot accesa www.frmr.ro/donationline

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati